Cenaclul Alexandru Sihleanu – 12 Ianuarie 2019


EMINESCU, CÂNTEC DE DOR

Sâmbătă, 12 ianuarie în „ajunul” Zilei Culturii Naţionale şi a împlinirii naşterii ultimului romantic al Europei, Domnul Poeziei româneşti, Mihai Eminescu, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană și… alte câteva cântece pe versurile celui sărbătorit, și… aplauze pentru prezența și prestația trubadurului, care a făcut eforturi deosebite pentru a fi alături de noi în această zi. Prezența și cântecele lui au însuflețit atmosfera. Dumnezeu să-l ocrotească pentru a ne bucura de prezența lui!
La această dublă sărbătoare, oameni frumoşi la suflet au ținut să consfinţească importanţa acestei zile prin aportul talentului fiecăruia:
Cu un moment de divertisment, ca un echilibru, pe un monolog propriu Gogu Stamate, un monolog semnat Mircea Crișan și Vasile Tomazian, Eu și Suzana și un medalion omagial Eminescu, junele nostru Matincă Costea care în fiecare sâmbătă ne înseninează gândurile cu umor.
„(Dor de Eminescu, geniu universal) Cel ce avea chipul unui „înger frumos, pe fruntea căruia era scris semnul Dumnezeirii”, cel cea visat „visul vieții cel chimeric”, când viața îi părea „un basm pustiu și urât”, cel ce a revărsat „gândirea-i fără margini peste marginile lumii”, semănând lumină din „tainica-i simțire”, cel care prin menirea de geniu n-a fost fericit și n-a putut „face fericit pe cineva”, acesta este marele Eminescu al cărui nume „a scăpat de noaptea uitării”, el fiind simbol al eternității. Suflet al poporului român, Eminescu a ridicat spiritualtatea românească pe culmile perfecțiunii, opera sa fiind esența acestei spiritualități. Poetul și-a propus în tinerețe să ridice un „palat poeziei și altul dramei” ce avea ca scenă istoria poporului nostru. Eminescu a ridicat un templu în literatura română, opera sa fiind „Ave Maria” în literatura universală. (…)” (Ecaterina Chifu)
„Trebuie să spunem adevărul. Un timp a fost interzis de sovietici. Ceaușescu era singurul șef de stat care îl cita pe Eminescu. Casa memorială a lui Eminescu a fost construită din ordinul lui Ceaușescu. De ce nu vrem să spunem adevărul despre un om care a suferit enorm? Viața lui a fost iadul pe pământ. În Nirvana, 1889, iunie 18, Caragiale spune: „Acest Eminescu a suferit de multe, a suferit și de foame. Da, dar nu s-a încovoiat niciodată: era un om dintr-o bucată, și nu dintr-una care se găsește pe toate cărările”. Soția mea este din satul lui Eminescu. Eminescu a fost un sfânt prin ce a suferit. Eugen Simion a spus un mare adevăr: „Noi trăim astăzi o teribilă criză identitară”. Românii nu mai vor să fie români. Eminescu face parte din valorile României și nu mai citim poezie de Eminescu. La steaua este scrisă la balamuc. Care putea să scrie o așa poezie care anunța teoria relativității lui Einstein? 1883 a fost cel mai negru an din viața lui Eminescu: Veronica îl părăsește, Maiorescu trece la liberari, este internat în sanatoriul dr. Șuțu. Cât tratament și câtă minciună, nu o să aflăm niciodată. Greutatea creierului lui Eminescu a fost mai mare decât a lui Schiller. Continuăm să batem câmpii, dar poezia lui a murit. Dacă vreți să-l înțelegeți pe Eminescu, să citiți Odă în metru antic. Adună în ea toată suferința lui”. (Grigore Leaua)
Invitatul special, trubadurul Manea Agheană și chitara sa, s-a întrecut pe sine cu muzică pe versurile sărbătoritului, creând o atmosferă deosebit de plăcută.
„(Eminescu dor de infinit) Pe coperta unei psaltiri, Gheorghe Eminovici, căminarul, a notat în tâmpla timpului: „Astăzi, 20 decembrie 1849, la ora patru și cincisprezece evropienești, s-a născut fiul nostru Mihai”. Cercetările au condus, după alte mărturii scrise și corelarea calendarului iulian cu cel gregorian, la data de 15 ianuarie, dată când îl serbăm, anual, pe cel pe care putem să-l numim Domnul Poeziei românești. Despre Eminescu s-au scris tomuri întregi, biblioteci și nu numai în limba română. După atâta cerneală cursă, e greu să vii cu ceva nou căutând să eviți cărările bătute. (…) Alexandru Vlahuță mărturisea, cu amărăciune, în Amintiri despre Eminescu: „Ș-acum, când umbra marelui artist nu mai supără pe nimeni, organizați comitete și chibzuiți-vă ce podoabe să-i așterneți pe mormânt. Peste voi și peste ironica voastră generozitate, cad numai bine cele patru versuri mândre și disprețuitoare ale poetului, luceafăr strălucitor și vecinic ca și Hiperion: Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece;/ Ci eu, în lumea mea mă simt,/ Nemuritor și rece”. Ioan Slavici scria în Amintiri despre Eminescu: „Dându-mi azi seama ce eram eu, sunt acum patruzeci de ani când l-am întâlnit la Viena, ce mă făcusem, sunt acum douăzeci și cinci de ani de când ne-am despărțit, și ce-am ajuns azi, după o lucrare sufletească stăruitoare, sunt cuprins de adâncă jale când mă gândesc ce-ar fi ajuns până azi el, care le vedea toate cu ochi ageri, trăia numai sufletește și mereu gândea, mereu studia, mereu se înălța prin sine însuși. Pe acest om ajuns la desăvârșire l-am pierdut într-însul și convingerea mea e că din vina noastră l-am pierdut. (…) ” (Vasile Ghinea)
„(Daco-românismul eminescian) Eminescu fără de pereche./ Născut a fost pentru români,/ Descoperind istoria cea veche/ Venită de la daci, de la străbuni.// El a trasat hotar de referință/ La tot ce-nseamnă românesc,/ Un slujitor al țării cu credință,/ Românii, azi, prin el trăiesc.// Plecat de mult în alte lumi/ Prin galaxiile cu stele,/ El țara-și vrea pe-nalte culmi,/ Și o veghează-n clipe grele. Și două epigrame de sezon: (Obicei de Anul Nou) Multe s-au mai petrecut,/ Nu-i acum ca altădată./ Pleacă capra din Sascut/ Și vine… cu-n țap la poartă! (Șampania și revelionul) Bate-un gong, apare „Zarea”,/ Stă proptită lângă un țoi!/ Lăutarii cu cântarea,/ Note înalte… pentru noi.” (Dumitru Hangu)
„Noi, cei care iubim cuvântul scris, citim poezie. Eminescu este un reper pentru toate generațiile de scriitori. Faptul că ziua lui Eminescu s-a ales Ziua Culturii românești, este că neamul românesc nu l-a uitat Eminescu. Poezia lui Eminescu este colosală. Scrisoarea II are ca temă destinul omului de geniu. Ceea ce facem noi astăzi, să reliefăm personalitatea lui Eminescu, nu este atât de simplu.” (Aneta Pioară)
„(Lui Eminescu) Amurgul trist își leapădă durerea/ Și-apoi se stinge-n ceruri fără glas/ Când se preschimbă iar în fiere mierea/ Venită din a timpului popas.// Potop de lacrimi îmi apar în drum/ Gândind la tine-al versului martir/ Chiar Cronos a încremenit pe drum/ Neîndrăznind să meargă la turnir.// Cum să-ți cinstim venirea ta pe lume?/ Cu ce cântări de laudă să te slăvim?/ Neputincioasele cuvinte nu pot spune/ Cu ce cununi de biruință să te-mpodobim.// Pe cerul românesc răsari etern Luceafăr/ Și raza ta ne încălzește iar/ Spunându-ne că n-a fost în zadar/ Jertfirea ta pe-al muzelor altar. Vreau să evidențiez un fapt, un caz: Corneliu M. Popescu, (16 mai 1958 – 4 martie 1977) elev al Liceului „Nicolae Bălcescu” din București pentru lucrarea Mihai Eminescu, Poems, apărută în 1978, a fost laureat al premiului Academiei RSR, primit post-mortem, (mort la cutremur), considerat de presa românescă un traducător de geniu al lui Eminescu.” (Mihail Constantinescu)
„(Rege al limbii românești) Vreau și eu, un boț de humă,/ Să îți pășesc sfios pe urmă./ Sub teiul elogios/ Fascinant strălucind frumos.// Ca prin codrii de aramă/ În frumoasa zi de iarnă,/ Tu Luceafăr strălucești/ Rege al Limbii Românești!” (Nicolae Constantinescu)
„(De ziua ta cea mare) Un suflet cum e-al meu, nu poate arunca/ Uitarea peste scrierile tale./ Pe-un piedestal să te-ncunun aș vrea,/ Cu flori de dor, de ziua ta cea mare.// Străbați prin vers cu stele–n loc de lacrimi,/ Tu Soare-al nostru, Soare strămoșesc,/ Prin tine-am descifrat a noastre datini/ Și „dorul” tău e „dorul strămoșesc.” (Mioara Zaharia)
„(Domnului Eminescu) Mărite Domn al nostru-ntru vecie,/ Mă plec în fața nemuririi tale!/ Cum face azi, o-ntreagă Românie,/ Ce-și caută prin lume, a sa cale!// ,,Trecut-au anii” peste cetăți eterne/ Iar geniul tău ne-a dat un nume/ ,,De-or trece anii”, praful s-o așterne,/ Dar vei rămâne unicul în lume…// ,,La steaua”-ți răsărită printre-atâtea astre/ Privim acum când timpul nostru trece,/ Căci ea abia acum luci vederii noastre,/ Precum ,,Luceafărul”, nemuritor și rece…// ,,Din valurile vremii” ieși-vor ca sirene,/ Mulțime de poeți ce-și caută mărire/ Sunt ,,Epigonii” tăi, pierduți printre catrene/ Ce își ascund micimea sub falsa strălucire…// ,,Departe sunt de tine”, oricât ar încerca/ Să îți atingă geniul, măcar cu o privire,/ ,,Junii corupți” nu se putea-vor ridica/ Vreodată, la înălțimea-ți versului subțire.// ,,Și dacă” totuși, veni-vei vreodată înapoi/ Din cercu-ți strâmt, imens tărâm celest/ O să găsești ce-a mai rămas din noi,/ Doar praful, pulberea și-apoi…,,Mortua est”!// ,,Cu mâine zilele-ți adaogi” peste infinit/ Iar noi, ne vom petrece viețile efemere/ Gândind mereu la timpul încă netrăit/ Și cum ar fi de-ar fi o ,,Revedere”…// Te-om aștepta să vii ,,Pe-aceeași ulicioară”/ Când ,,Se bate miezul nopții” dintr-un ceas/ Să treci ,,Pe lângă plopii fără soț”, a câta oară?/,,De ce nu-mi vii?”, ești tot ce ne-ai rămas!// ,,Lasă-ți lumea” ta și mai coboară o dată/ Și să ne luminezi, asta-i ,,Dorința” noastră,/ O ,,Doină” să ne spui cum o făceai odată/ Să fii din nou frumoasa ,,Floare albastră”!// Fii ,,Făt-Frumos din tei” așa cum te știam,/ ,,Înger de pază” al unui biet și drag popor,/ Să ne mai spui ,,Fiind băiet păduri cutreieram”/ Sau să ne plângi ,,Mai am un singur dor”…// Noi nu ți-am spus ,,Adio”, te așteptăm, Poete!/ Pe-aceste triste vremuri de ,,Singurătate”/ Ești singurul ,,POET” al națiunii desuete/ De-aici și de oriunde ,,Din străinătate”…” (Viorel Dodan)
Un alt eveniment, de data aceasta editorial, a fost realizat de dna Safta Leaută, un pronunțat spirit de observație, epigramista din com. Boldu, lansează, în acest cadru festiv, cartea D-sale, Scorpion în epigramă, Ed. Rafet, 2018.
„Sunt un om simplu, de la țară, dar Dumnezeu m-a înzestrat cu un talent: sunt scorpion în epigramă, un fel de critic al defectelor omenești. Epigramele mele sunt luate din viața cotidiană. Am vrut să rămână ceva frumos în urma mea.” (Safta Leaută)
„În primul rând o felicit pe dna Safta Leaută pentru cartea pe care o lansează astăzi, Scorpion în epigramă și pe dl Manea Agheană care, astăzi, ne-a înseninat ziua cu muzica lui. Coperta este frumoasă, titlul incitant. Este o fidelă membră a Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”. Epigramele dnei Safta Leaută mi-au plăcut. Știe să culeagă temele și să le transforme în epigrame. Cele trei condiții ale epigramei: ritm, rimă și poantă sunt respectate și de aceea o felicit încă o dată. Nu este chiar ușor să spună în patru versuri mult.” (Matincă Costea)
„(Doamnei colege Safta Leaută, autoarea vol. Scorpion în epigramă) Fiindcă astăzi avem bafta/ S-o citim pe doamna Safta,/ Totuși o privim cu teamă,/ Scorpion în epigramă!” (Mihail Constantinescu)
„ Mulțumesc celor care au vorbit atât de frumos despre sărbătoarea poetului Mihai Eminescu, Față de dna Leaută am un sentiment deosebit, am încurajat-o să scrie. Are o epigramă, cu venin în coadă pentru îndreptare. Acest lucru ajută. Îți dai seama citind, dacă te încadrezi sau nu în epigramă. O felicit și o rog să scrie în continuare.” (Valeria Popa)
„Autoarea cărții Scorpion în epigramă s-a dovedit a fi un fin observator al vieții sociale, găsește cu ușurință umorul în viața de zi cu zi, creează cu ușurință versuri cu un conținut moral, găsind sfera de inspirație atît în mediul urban cât și în cel rural. Așa cum a afirmat, în comparație cu alții, are talentul d-ei, propriu, ceea ce conferă originalitate și valoare artistică epigramelor. O felicit, d-ei are condeiul la purtător! În legătură cu Eminescu, am fost de acord cu dizertația dlui Grigore Leaua”. (Stela Miloș)
​„(Doamnei Safta Leaută) Cu talent și măistrie/ Doamna Safta iar ne scrie!/ Ca un scorpion înțeapă/ Pe toți cu venin în coadă!” (Nicolae Constantinescu)
​„(…) Fratele mai mic a Luceafărului Poeziei românești, Matei Eminovici, a stălucit și el, dar în alt domeniu. S-a născut la 20 nov. 1856 la Ipotești, a urmat cursurile școlii primare la Ipotești, iar gimnaziul în Botoșani. Se înscrie la LiceulMilitar din Iași pe care îl absolvă în 1870 și se înscrie la Institutul Politehnic din Praga, dar mijloacele financiare ale familiei îl obligă să renunțe din primul an. Cariera militară îl atrage și în 1871 se înscrie la Școala de Ofițeri Iași. În 1873 este avansat sublocotenent; în anul 1879 devine locotenent, după 6 ani îl aflăm căpitan. În anul 1892 își ia numele de Eminescu, după modelul fratelui său. În 1912 este avansat maior. Ofițerul Matei Eminescu a activat în garnizoanele Râmnicu Sărat, Brăila, Mizil și Galați. În municipiul nostru a fost repartizat la Regimentul 9 Dorobanți, cazarma de lângă Castelul de Apă, cu funcția de cdt de companie. Cu compania pe care o comanda a paticipat în 1877 la Războiul de Independență, luptând la Plevna, Grivița și Smârdan. Pentru eroismul dovedit în lupte a fost decorat cu „Steaua României” și „Virtutea Militară” de Regele Carol I și medalia „Cavaler al Ordinului Imperiului Rusesc, Crucea de Aur cu Spade „Sf.Stanislav” de către țarul Rusiei. (…) Matei Eminescu este singurul dintre frații lui Eminescu, care a avut urmași: 12 copii din cele trei căsătorii. A murit în ziua de 12 dec. 1929 la Bistrița.” (Mihai Doina)
​„Despre Eminescu s-au spus multe și bune, și rele, cert este că moștenim o limbă literară frumoasă, la care și-a adus în mare parte contribuția și iarăși cert este, iubirea va dăinui cât oamenii sunt pe pământ și Eminescu va fi iubit întotdeauna. Ne face plăcere să constatăm că sunt studenți aparținând altor națiuni care vin în țara noastră să studieze limba română, pentru a studia în original pe Eminescu. Despre cartea dnei Leaută vreau să spun că reflectă bunul simț, spiritul de observație ascuțit și inteligența emoțională a omului din popor. Este foarte actuală pentru că atacă prin epigramă atât moravurile oamenilor cât și tarele societății. O felicit și-i doresc sănătate să mai poată scrie!” (Georgeta Iuga)
„Fiind prima întâlnire de anul acesta, urez tuturor la mulți ani, cu sănătate și un an mai bun! Actul creației dnei Safta Leaută implică plăcere, plăcerea de a ne lăsa ceea ce nu toți vedem cu ochii minții. Dna Leaută nu caută subiecte, subiectele vin la dânsa. Îi mulțumesc, o felicit și îi doresc sănătate să mai scrie! Despre Eminescu se poate vorbi mult. Nu mai suntem atât de naționali, din cauza politicului.” (Costică Dîrstaru)
​„Încep cu o urare de An Nou. Să ne vedem sănătoși! Pe dl Matincă îl felicit pentru tot ce reprezintă pentru Cenaclul Alexandru Sihleanu și în aceeași măsură pe dl Agheană, sarea și piperul, care vine de la Boldu să ne încânte cu muzica lui. Mă raportez la ce a spus dl Leaua. Consider că ceea ce i s-a întâmplat, ținând cont de toate teoriile despre viața și moartea lui Eminescu, ne face să credem că nu numai în vremurile de astăzi nu ne apreciem valorile, ci vine din negura istoriei. Toți detractorii din timpul vieții au ajuns să-l declare pentru posteritate geniul poeziei românești. Suntem din ce în ce mai puțini cei care iubesc românismul și ne regăsim originile. Eu consider că toți care suntem aici și avem legături mai puternice sau mai puțin puternice cu literatura, contează talentul. O felicit! Am citit și m-am amuzat, și doresc să mai vedem numele d-ei în continuare pe cărți.” (Viorel Dodan)
​Ultimul cuvânt l-a avut muzica invitatului special Manea Agheană și chitara sa. Să-l țină Dumnezeu sănătos, să ne mai poată încânta prin cântecul său mulți ani! ​
​Sâmbătă, 19 ianuarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Aneta Pioară. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share