Propoziții pretențioase – Armul


De joi până mai apoi abia dacă m-am atins de oalele cu fărădelegi. Cu treburi….
Este ca la arest la serviciu, dar când n-a fost. Fiecare cu atribuții specifice, gata să ducă deziderate felurite la îndeplinire: ora, minutul, locația. Atribuții pe măsura ținutei și fișei de post. Angajat, cred, c-un simț acut al răspunderii – privilegiul unei perechi subiect-atribut de gen masculin, acordabil ușor, nu ca-ntr-o postare vizată de prietenii mei, cu de-alde Vâlcov… – întrebându-și managerul de toate detaliile evenimentului de derulat, mai ales de schimbările survenite în program. Dacă sunt. Unele previzibile. La fel și parcursul. De la transportul echipamentelor audio și accesoriilor, până la…. Atât, fiindcă aici se opresc sarcinile. Ar trebui. Nu e nimic deosebit să-ți vezi directorul punând mâna pe mătură dintr-o conștiință a obligațiilor ce nu se termină nici la ușa cabinetului, nici la așezarea pixului pe blatul biroului după semnarea de acte sau conștientizându-și la un nivel înalt statutul de cetățean, în lipsa ori prezența personalului de specialitate, într-un oraș de nivel mediu spre mic te gospodărești singur când instituția funcționează cu aparat minim și-i programul depășit, s-a făcut de weekend sau este întrerupt de sărbătorile noastre cele de aproape toate zilele.
În culisele organizării lui 22 decembrie de anul acesta s-a petrecut la fel. La noi ca la noi, că ne-au năpădit serbările, ariei culturale i-au fost alocate colinde cu nemiluita, în arena de spectacol, scenă și sală, au mișunat de la haotic la…, strict mai puțin, toate categoriile sociale și vârstele, dar la primărie s-ar fi căzut să se fi mobilizat…. Cineva. Și-ntr-adevăr, lângă portar, venit cu unelte specifice sezonului, adjunctul a preluat rolul…. Cum naiba să apuce vicele, tinerel, e drept, în putere, harnic de fel, mănunchiul de spice polimerizate cu coadă de lemn ca să aștearnă în parcul central cale lină și curată depunătorilor de coroane, înaintea cohortei de păznicuși nimerită exact de comemorarea, hai să nu le spunem eroi, morților fără de vină în ’89 să dea examen din…? Să dea, exemplu pentru participanți și trecători, pentru oricine.
Păi ce, la un vice am lucrat noi? Să-l vezi plivind la roșii și ardei, dând de mâncare la alea cu aripi, găinuțe și cocoșei, e de domeniul normalului. Printre altele. Dădurăm iama și-n primari. Cel puțin unul. La Podgoria, la domn’ Ghinioiu. Două cerințe complicate, afară de prima dintre cele trei la care am contribuit, jgheaburi la casa mamei: o modificare adhoc de acoperiș la garaje și o protejare cu tablă a padimentului la balconul de la etaj. Complicată și proiectarea, executată mai mult mintal de mine, și darea de seamă a inginerului, dar agronom, fost edil, edificat în cele din urmă după ce forma concavă, adâncită a asterialei a devenit convexă. El mai bolnăvior, știți, în schimb soția…. N-a ezitat să ia câțiva saci cu material adeziv pentru pereți și să-i descarce singură din portbagaj.
Apuse-s viețile. Azi ești, mâine dimineață primești un pumn de gloanțe și nu mai ființezi pe pământ. Romică Ciocârlan a fost nominalizat printre cei care s-au dus atunci. Cu onor de armii, cu braț arcat în salutul ostășesc….
Și-om aromi și noi cândva….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share