Propoziții pretențioase – Arimă


Știți cu ce frică am plecat după negocierea încheiată după voia-ne?
Așteptam un refuz din partea lor, tocmai din cauza eresului ce se pironise (!) în minte, cele două mii m-ar fi scutit de promisiunea făcută prietenului din copilărie al Corinei, Fănel. Într-o arenă ca a bisericii, chiar în fază de construcție, c-un arman nedefinit, cu doar câțiva bulgări de pământ arați în partea de nord, ateul bate-n retragere, înăuntru sau afară plutește aroma lumânărilor și tămâiei (valabilă văd și forma tămâii), chit că are și de unde veni, din bisericuța de lângă, la fel și duhul dumnezeiesc în creier. Dacă…. Și se sădește-o frică…, mai ales când se pogoară în oameni și aruncă anateme peste afurisenii (c-o fi tot aia).
Ultimele s-au rezolvat de la sine, patalamalele de meseriași excludeau orice atac armat, verbal sau mintal, rămânea doar voia Tatălui să ne îngăduie o lucrare fără incidente, altfel perspectiva alternativă nu lăsa nicio șansă de supraviețuire. Cu… Dumnezeu înainte. Un singur lucru mă apăsa: oare ce va cere-n schimb? Al lui sau nu, îi ești în ogradă, un minim tribut ai de plătit. Și n-aș fi vrut un repetir ca la Bălești, dintr-o mușcătură de cârnat să ajung pe scaunul stomatologului. Să mă fi văzut la masă, mestecam tacticos, ocoleam toate particulele solide mari, apa sau sucul erau îngurgitate în cantități mici, înghițiturile erau direcționate bucal central spre a ocoli orice contact al materiilor calde-reci cu arcurile gingivale. Până și aerul îl respiram în doze potrivite, pe acoperiș mai mult pe nas, cu greutate, deviația de sept mă împiedică mai mereu la a-mi furniza oxigen ca omul de rând, în adăpostul naosului pe gură, pe o întunecime ca-n veacul lui Ioan Vodă cel Cumplit, fără pic de filament incandescent, căci nițel argon s-ar mai fi găsit dospit înăuntru cât să-i întrețină arderea, să nimerim semnele acului de trasat și tăietura de foarfecă. În primele zile ne-am descurcat și-n lipsă, precizia putea fi tolerată, doi, trei milimetri n-au impietat niciodată prinderile falțurilor și încheierile de coame, cu trucurile obișnuite reușeam să aducem lucrarea în cele două coordonate-deziderat la happy end, de estetică și impermeabilitate: cel responsabil cu ținerea bucății de foaie trăgea până când capetele ajungeau în îndoitura falțului; coamele se ridicau mai mult și se fasonau până la dimensiunea necesară fierului de încheiat; chiar dacă o mai beșteleam din prea mare grabă, fortuiți de ploi și venirea serii, fierul se putea apleca sau întoarce pe partea mai îngustă, mari sau mici ridicăturile extremelor de foi, nu puteau scăpa fără o închidere etanșă.
Cred că la a doua tură am primit de veste că doar în lăcașurile sfinte îmi voi pierde măselele. La prima înțepătură primită în maxilarul superior am reiterat ideea. Uitasem complet de crezul copilăresc că-n biserică-s bun de ars ca păcătosul prins la strâmtoare cu fofârlica, pasibil de pedeapsa divină. La a doua mi-am mușcat limba și-am trimis înaltului cer îngăduința unui răgaz de terminare a lucrării. La a treia am coborât cu picioarele pe pământ: e stricată! La clește!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share