Propoziții pretențioase – Arete


Meteahna mi-e știută, am lacăt pe parlamentare de sărbători. Stereotipia….
N-o sufăr. ,,Crăciun fericit” în sus și-n jos, ,,Lumina sărbătorilor”, cu mielul, cu ieslea…, cu araba naștere a Domnului, semnele universale și craii de la răsărit, toate dintr-o altă lume, a altor inși, cu chipul de aramă, cu gândurile aride, lipsite de orice urmă de rațiune, calate pe moarte, că-i mai bine după. Chiar nu știu cum păgânismul european s-a lăsat momit să se convertească la creștinism, cum s-a-mblânzit fiara din el ce arase-n triburile răzlețite și s-a așezat calm în câte-o ogradă și-n loc să se-,,nchine” armei într-o venerație ponderată, pasageră, a ales să-mpartă văzduhului dese(m)nul scăpător de duhurile negre.
Pot presupune. Ca și Eliade, ca alții…. Am să pun pe seama zgârceniei materiei carnale de-a exulta la stimuli, dispariția subită a indivizilor prin foc și pară lasă loc slăbiciunii, mixtura genetică ulterioară are parte de combinații puține și defectuoase în proporție crescută.
Ca să ajung la cruce…, fără să capăt statut de evlavios, a trebuit să fac mereu eforturi uriașe. Fizice. Așa, de din josul pământean, pare o chestie micuță, gata să străpungă la prânz soarele și ca să-l atingi…. Lucrare grea. C-am să număr bisericile pe care ,,împielițatul” m-a pus să le încalec. Curiozitatea. Și palmaresul. Măcar de-o poftă. Dar fuseră mai multe. Prima la Bălești, a doua la Dălhăuți, a treia, în trei rânduri, la Fănel, în cartierul de la țigarete, a patra la Pleșești și a cincea-n buzele Flămândei. Dintre ele doar două…. A mai fost una, uitasem proba de model dălhăuțean dată pe-un colț al basilicii de la Herăști. Tot ghimpele iscoditor….
Că n-a fost vreun arcan să ne prindă-n lațu-i ca să ne depună obligatoriu deasupra ctitoriilor să facem sfinților pelerină de ploaie. Eram gata să refuzăm privilegiul, tocmitorii, eforii, consilieri ai neterminatei clădiri, în frunte c-un fost șef de fisc, Piron, erau hotărâți să șteargă câteva mii, nu se denominase încă leul, fără să se gândească la riscurile evidente și timpul dublu alocat operațiilor necesare. Doar urcatul de-l luau în calcul, și nu se punea problema că nu-l puteau efectua, ar fi constatat o pierdere evidentă de minute pe oră. Ca să nu pun la socoteală echilibrul necesar corpului, sporit pentru cocoțatul și deplasarea pe astfel de povârnișiuri abrupte, fără frânghii, fără supervizor și ajutoare.
Negocierea a fost inică, ei vreo zece, noi doi, fiindcă tata n-a catadicsit să vină, ei gata să-și aroge statutul de tinichigii la temelie, acolo unde picioarele nu tremură și nu obosesc ușor, dând o tentă de simplitate, de elementar bătutului de tablă, noi gata să renunțăm pentru 18.000 ale lor per foaie prin ,,pe-aici ți-e drumul” la o întoarcere bruscă de 180 de grade.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share