Propoziții pretențioase – Areci!


De arbie n-o să fie nevoie, se inventară destule mijloace…. Însăși natura lucrează în folosul nostru, al românului din daci tras, dă o boleaznă de nu mai scapă fir…!
Sănătate tuturor! Oameni și animale. Dădu ninsoare peste solul ăsta areic, flămând de-un bob de apă. Dăduse și-acum…, câți or fi, 15? Mai bine, cam 20 de ani de când le-am bătut la poartă încărcați cu jgheaburi și burlane, scule și scări. La Dărâmați, a patra uliță pe dreapta. Trei biciclete, găleata încărcată, agățată cu toarta de șa, între roți, scările sprijinite pe ghidon și fundătoarea de piele, șmecherie inventată de nevoie, păguboasă dacă uitai că manevra de cotire îndoia de fiecare dată aripa din față, aripă făurită hefaistosian de fratele Cristi din resturile altor ,,victime”, șina veche, cu un capăt teșit – fie-i de folos cui Tamba i-a făcut-o ,,cadou” -, dimpreună cu vulsa, introduse prin țeava de roluit, la rându-i prinsă-n sârme de cadru. Și alte nimicuri. O haină de schimb, o încălțăminte…. Casă nouță, nelocuită, neterminată, pentru preoțel, preoteasă și ceva copii, mai puțini ca ai fratelui din aceeași parohie. I-am dat roată, ‘conjurând-o cu ciuciure și sulinare, frumusețe mare, să privească consătenii și să crape de ciudă că n-au la fel.
Când se confirmă vorbele unora te mai alegi și c-un supliment. De oase rupte nu duce nimeni dorul, dar… refuzul nu mai încăpea. După ce te omenește coana preoteasă și-n meniu mai depeni amintiri comune… zici da fără să mai ții cont de prognoză. În timpurile acelea tulburi, cu guverne schimbate, cu pd-i și pnț-iști întruniți zilnic pentru încă o fabrică de închis, de nu apuca nimeni să se laude la televizor că este ministru pus de dimineață, fiindcă seara toți se trezeau apuși deodată cu sfântul soare, așa că pretenții de la evoluția climei nu puteai avea, era la fel de tulbure și imprevizibilă. La un produs de cășcăvălărie și-un sălămior sibian afli…. ,,Ne-ați cântat la nuntă.” ,,Serios? Când?” ,,În ’91, la Turist. Cu Sticlă, Mască.” La căldurică, afară…. Abia ce înșirasem pe argea un rând de tablă că s-a pornit o fulguială de adus în pragul abandonului. ,,Ce ziceai, Cristi? Cer senin, temperaturi peste 10 grade…. Mi-au degerat mâinile!” ,,Aveți grijă!” ,,Care, bre? Nu-mi mai simt degetele, alunec. Și tu, arhon Cristi, ce te holbezi, vino sus, adu foi până nu mă transform în om de zăpadă.”
Prin 2015 am pățit la fel. Ne-am uitat pe cer la prime ore, pe site-uri. ,,Arată bine. Desfacem, doar n-o să ardem gazul degeaba pe-acasă.” Scos scânduri, grinzi vechi de când clădirea paznicului de la poarta spitalului vechi. Vălătuci de nea dintr-o dată. Am rămas pe baricade până am bătut ultima coamă; fleșcăiți și rumeni în obraji.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share