Propoziții pretențioase – Arbiu


Fudui și afurisiți. Nație spurcată.
Nu putu femeia indo-arabă să manevreze singură clanța, era nevoie de-un român să-i deschidă calea, să arate celor de prin preajmă…. Talente! Era evident că tinichigiii sunt de-o altă sămânță, nu din cel mai pur sânge arian, dar nici scăldați în Gange, copchilăretului nu-i mai tăcea gura de cât de ,,gajo” eram, se areta câte unul, se holba la tine, zicea câteva graseiate gutural de nu le puteai pricepe, după ce-l ușuiai, și la urmă te-njura. Ardea carnea pe mine de furie, dar ce să le faci? În fieful lor, cu mai mult de-o rugăminte către aripa bătrână, să-și vadă de treabă cea tânără, nu te puteai apăra. Chiar și așa, civilizat, am avut parte de reacții negative sau deloc, ori se prefăceau că nu pricep cererile, ori răspundeau cu o întrebare: ,,Da’ ce ți-a făcut, mo?” Gândeam în momentele acelea la sisteme de execuție în masă, armam pistoale, încărcam AG-uri și-mi făceam dreptate singur ca-n cele mai reușite filme americane de acțiune. Mă trezeam rapid din visele imposibile, rasiste pe de-a dreptul, de nivel pur fantezist, puneam lacăt la armie și-mi vedeam mai departe de lucru. Așteptau acasă soția și fiica un soț și-un tată. Când te-apucă grija asta incomensurabilă oprești războaiele și uiți cu totul unde ești.
Așa am supraviețuit, opunând tuturor pericolelor dorința de-a ajunge acasă, un joc în care m-am aruncat conștient, un tratament de călire nedorit, însă necesar pentru vremuri grele. Căci vor veni. Și-am îndurat destule, cu stoicism, cu refulări, cu tact sau pripit, didacticist ori într-un argou scos de la naftalină în cazurile speciale. Tot în ,,țigănie” ne-am lovit de stăruința unuia, după ce făcusem ce ne stătuse în putință să-i dăm un acoperiș cât se putea de sigur și, ,,magic”, să-i ,,lungim” foile de tablă ca să ajungă. Pare laudă. Și nu este, mulți clienți fac glume pe seama asta, uneori cer serios, adresând rugămintea de-a micșora risipa inerentă. Ai șansa de-a-ți aroga atunci puteri nebănuite. Ceea ce am și realizat, cu puțin ajutor de la vecini – lor le prisoseau câteva capete de foaie, anterior abandonate de noi după o reparație – am mărit suprafața necesară la maxim. Stăruisem pe lângă angajator pentru câteva resturi, dar dăduse din umeri că nu are de unde face rost, parcă era casa noastră, nu a lui…. După toate eforturile și încredințarea că ne făcusem meseria bine, la ceva timp apăru la ușa atelierului insistând să-l ,,revizităm”, nicidecum pentru mulțumiri. Ne imputa impersonal o scurgere de apă prin plafon cam așa: ,,Să veniți, domnu’ Călin, la lucrarea aia că plouă.” Mergi o dată, a doua oară…. Te lipsești. Ne făcusem griji inutile, constatasem că niciuna dintre temeri nu se adeverise, respectasem întocmai rigorile învățăturilor, fiecare falț căpătase protectoarea pastă preparată din oxid de zinc și ulei, hornul primise un supliment din același amestec. Numai că, asta fusese concluzia, cineva umblase la lemnărie, schimbându-i ușor panta.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share