Propoziții pretențioase – Anaua


Aproape treizeci de cuvinte dimpreună cu titlul. Nu-s multe….
Să le potrivim. Sfaturile domnului Ghinea nu sunt de urmat, când dezbracă haina zodiacală și devine plin de zâmbet au uneori acel iz de ironie…. Se contorsionează de râs, pare amorf, nici amiba nu-i poate copia pozițiile cât-îi ea de apodă, ochii se-neacă apoși în lacrimi, parcă-ți vine și ție, spectator de conjunctură, să te animi cu câteva dintre schemele-i ilaro-coregrafice…. ,,Amica…”, numai amică nu mi-e, ,,… a mai scos o carte. Special ți-am lăsat-o pe birou.” (O știam. Manuscrisu-i fusese – păcat că nu-l pot sublinia – ,,maculat” de cel puțin cinci perechi de palme, între care patru corifei ai penei critice și-un novice diriguit la ,,maturare” către altă muză.) Dar și când își ia din nou coarnele la purtare…. Apelă, deci, nea Vasile la mina-i încărunțită de sapiențial, încruntată de sfruntarea unora de-a se ,,poza” cu figurile marcante ale tuturor vremurilor, anulă orice formă de abilitate fiziologică pentru cele ce-i stau bine insului, chiar ordinar, cu iarnă-n pilozități, aprod al simțului cuviinței, s-a transformat imediat în procuror: ,,Cum spune… că urmează principiile lui Hegel?” ,,Am citit cronica ședinței. Fii liniștit, șaizeci la sută dintre afirmații sunt…., pare că altcineva a retușat egomania…, restul….” Nu fusese nimic – afurisit să fiu dacă n-oi întări spre final forma asta verbală! -, rar îmi mai dau foc la căciulă, cu același veșnic regret de necumințire la timp – eu și căutătorii ce dau frâu ansei după apă ce ne mai amăgim în deșert -, doar așa, de amuzamentul clasării altora sub nivelul normal de… lipsuri mintale mai solicit neuronilor o derogare. M-am jucat cu mostra în format A5 măzgălind exemplarul ‘poi-etic cu zeci de virgule intonate după partiturile originale ale gramaticii. ,,Ai citit?” I-am făcut un evantai din cele 50 de file, cerându-i, ca magicienii, să aleagă una la întâmplare albă-neagră. Desigur, a eșuat, pix-albastrul le înțesase de corectură.
Episod întâi încheiat. A doua zi, seara – sarcină de redacție. Iaca, se coace de înc-un trimestru în care Literadura emite-n etern (-ul cotidian). Păreri, priviri atente la scăpările de redactare, propuneri. Vineri. Neagră, transpirată, răgușită, înfebrată. Gât ca după o dușcă de apret – presupunere fantezistă, alții mânâncă glaspapier -, membre neputincioase, gold rush cerebral, repaus. Activ. Bun număr, parcă al zecelea, un Tănăsescu excelent, un mereu-surprinzător Emil Niculescu…. Și-un colac-coincidență peste-o pupăză mai de-aici, de pe apa Râmnicului, ce se lăuda-n antet la ultima… – ar trebui să-ncerce o asumare a termenului definitiv – că pupă moaștele filozofale a-mplinire. Semn. ,,Rogu-te, tată Vasile, adu-mi minunea ce-a-mbătat două județe și-un maistru-n critică dramatică, să m-adăp la izvoru-i!” Unui astfel de fiu adoptiv, mieros la glas, tăurel din șeptelul artelor, clarinetist din ancie de trestie – odinioară din ancia de Vandoren -, viorist la zile răstignite-n pat, pianist în pauzele de pe portativ…, îi faci cadou bunăvoința. ,,Se face! Da’ să spună că-l…!”
Decizie înțeleaptă nelecturarea ghinească, ,,După… ani” – de parcă celebrul înaintaș franțuz nu lăsase o urmă clară – are premisele unei lucrări, în primul rând, agramate, o totalizare aduce ,,mai mult ca perfectul” la imperfecțiune de la primele rânduri, ,,călătorii nu urcase”, ,,dosarele fusese clasate”… – subliniat acum pentru autoarea neștiutoare a conjugării la persoana a treia plural. Cât despre ecranizare…: mai Ușurelu!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share