Propoziții pretențioase – Anali


Să mai sufle și alții-n ancii, pot să-și facă ligă….
Un gând nătâng mă păscuse după revoluție, la aproape o decadă după ce suflarea întreagă părea să se fi perindat prin iatacurile artisticăriilor mele, cunoștințele muzicale, colegiale la limita plății matinale, păreau să se potrivească inițiativei de înființare a unei case de impresariere: la mine urmau să sosească ,,investitorii” în căsnicie pentru un contract viabil, în schimb încercam să le ofer o ,,turmă” serioasă de înveselit mesenii cu cântec. Totul pentru o sumă modică. Aș fi scăpat definitiv de ,,obligația” directă a înlesnirii unui teanc consistent maximal la masa mirilor ca dar. Mă încurajasem suficient cât să răzbată dincolo de coașca occipital-parietală ideea ,,măreață”. Spusei și altora. ,,Apari tu mai cu moț să strângi muzicanții din Râmnic ca să le dai o pâine!” ,,Decât să stea ca bezmeticii în Piață, iar ăia cu căciulile de astrahan să orbecăie după unul serios, să încheie o hârtie fără valoare, iar la însurătoare să se trezească cu cine știe ce nenorocit…” Da, nu luasem suficient în calcul afurisita lor de nație neserioasă, profitoare, înmuiabilă la bine și-mbuibată de alcool ca urmare a aceleiași stări.
După două zile de nescris uitasem de ce m-a mânat micul ocol pe la surata muzică. Aveam un motiv: perioada neagră din anul 1999. Și repercusiunile. Seriile de concesii, acceptul momentan pentru…. Perioadă neagră cu negri. O stradă banală, lungă din malul Râmnicului până-n șoseaua națională, adiacente câteva, puțin frecventate – fără urmă de regret. Să fie vreo șase, toate gazde unui număr mai mare sau mai mic de țigani. Să nu ai cel puțin o relație păguboasă cu ei este ca și cum nu te-ai numi râmnicean. Pornisem pe calea Flămândei după Revoluție, o ,,privatizare” adunase una dintre echipele mobile ale Intercoop-ului să făurească – verb la mare preț înainte vreme – un chioșc metalic. Noi umiliți de situația ingrată de-a fi prestatori urmașilor vechilor robi bruneți, ei mândri din cale-afară, ampli în mișcările de mâini și volubili în vălul palatin, cum nu fură niciodată, de scris cu litere de aur în propriul anuar etnic că au ajuns să le deretice românii prin bătături. Le zic eu, ele însă nu se puteau numi nicicum, nu a celui căruia îi ridicam ,,templu” comercial – acolo, pentr-o apă cu bulbuci și-o țigară la bucată -, a celorlați, sărăciile împrăștiate la mar’ne de ,,sat”: fecalele dancilor – preiau vocabula din Slalomul… doamnei Valeria T. – se reuneau într-o ședință permanentă prin colb cu ale jucălilor – din dicționarul de termeni uzuali ai muzicanților, de asemenea întunecați la mină – și gunoaiele aduse de cele patru vânturi de la megieși sau abandonate de… – numai proprietari nu se puteau numi peste colibe -, la dispoziția oricui, apidă, frați și surori cu anura, păsările cerului – din umbra-i -, mârțoage, apoda râmă și verii apozi vermuși, șoricărimea șobolănoasă, păienjenii și moliile, anofelii și muștele cu dorsala verzuie…. În astfel de ,,gospodării” am avut ,,șansa” a intra după voia timpurilor de tranziție, ce-au dat șansă doar unora să nu-i simtă ,,aromele”, cu ,,stația de voci” în bătătura unor spoitori; cu foarfeci, ciocane, clești, aparat de sudură, mașini de găurit și flexuri…. Uiți greu când uzezi un astfel de gadget pentru tăietura-n fier, să se strice după doar două lucrări de anvergură redusă și-ntr-o curte unde inspirația profundă era interzisă de analizorii olfactivi, iar pasul aleatoriu devenea riscant a trezi noi opreliști. Am reușit de-am stricat bunătate de debitor în geamlâcul unor amărâți… Pentr-un nimic de sumă. Pentr-un moft… de-a-și călca cu ,,demnitate” pe calicie în fața tuturor celor din ,,Cartier”, să se cheme că au o pravilă sticlo-metalică în calea intemperiilor, reconstruită cu măiestrie dintr-una bună de casat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share