Fărădelegea lui Călin – Răfuiala


Îl pun pe ferească-nainte. Cum ei n-au pus.
Cauzatoarele de moarte ar fi făcut obiectul omorului, cu țidulă sau fără, c-o viață erau datori, să n-o ignore ducând-o-n derizoriul unui 6-12 ani, să n-o plaseze în capitolul ,,Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății”: neființa numai nesănătate nu-i. (Art. 195)
Procedura se cunoaște: s-a înregistrat plângerea, avem caz. La final de Art. 193, Al. 3. Să se pună în mișcare mașinăria este necesară o lovire. Un act de violență. Să sufere fizic victima. Să-ndure chinuri și golanul de la 3 luni lunești la 2 anuți. Sau să-l usture buzunarul…. Hai, pentr-o palmă mai merge, dar pentru 90 de zile cel mult de îngrijiri medicale să oferi posibilitatea amenzii alternativă la 6 luni-5 ani….
Vătămare corporală – Art. 194. Deci, dacă te oblojești 89 de zile se cheamă c-ai fost lovit, dacă mai pui 2 zile ajungi să te numești vătămat. Producerea infirmității are sens, ,,prejudiciu estetic grav și permanent” și el, totuși, i se putea aplica un alt substantiv, mai puțin subminat de înțelesul daunei morale. Inclusiv avortul este trecut la stricăciuni de corp, probabil cel neasistat medical, singurul fără indicațiile de pedeapsă aferente, celelate, pricinuite cu scopul producerii, primesc între 3 și 10 ani la Al. 2. Prin excepție, lit. e) de la Al. 1 prevede închisoare de 2 la 7 ani pentru punerea în primejdie a vieții. Asta ar cam fi o tentativă de omor. Tentativa vătămării, așa cum era de așteptat, se pedepsește.
Numai bețiv, drogat ori psihoactivat să nu fii (Art. 196, Al. 1), te belesc ăștia de piele până la trezire, lezezi – o furi un an original sau îți întorci buzunarele pe dos de ultima lețcaie, cu condiția nedepășirii celor 3 luni de îngrijire medicală. Păi, da ăstora cu mintea-n aer, nu celor ce mai dau și-n cap, și comit concomitent încă o infracțiune, încalcă principiile deja enunțate privitoare la concurs…. Ce folos că Al. 5 recunoaște acest fapt, când 1 se autopronunță la o pedeapsă nemeritat mai mică? E anormal, dintru început trebuia fixat. Nu se opresc aici anomaliile, de la Al. 2 începe o cu totul altă mâncare de pește, intitulată ,,Hotărâri prealabile – soluții de admitere”, lecturând nu pricepi de ce Art. 194, Al. 1 are alipite abia acum și aici culpa și pedeapsa. Nici nu contează care. Al. 3 bate-n Al. 2, la fel, omițând sintagma concurs de infracțiuni. Pentru toate trei din urmă Al. 4 plusează cu o treime pentru încă o persoană vătămată. Cel puțin. Al. 5 nu-mi pune nicio dificultate, doar solicită memoriei cuvântul potrivit unei repetiții inutile și imposibil de administrat după uzanțe: idioțenie. A mea, a voastră, a lor…. Folosind expresia ,,… prin ea însăși infracțiune…”, alineatelor vizate li se întrerupe ,,ingrata” sarcină trecută-n câștigul celui de-al cincilea de a declara concurs…. Cu aceeași considerație, pe undeva trebuie să existe o plângere, nu ,,prealabilă”, e atât de pleonastică de n-are ce căuta la-mperecheat în Al. 6.
Haotic, dar folositor. Părea că acel parcurs explicativ, necesar lexical, începând cu omorul, va defini fiecare dintre participantele la nelegiuire, văd însă că obiceiul s-a întrerupt brusc în favoarea cuantumului executării de pedeapsă…. Cum în cazul punerii în primejdie gravă, doar – semănătură cu tentativa – a dezvoltării multiple a minorului, la Art. 197 se iau minim 3 ani, 7 în cel mai rău caz. Enumerarea inumanelor tratamente trebuia punctată solid, după specificul fiecărei situații, inclusiv după vârstă, fiindcă tot se clamează cei șapte ani de-acasă în societate, fizicul, intelectualul și moralul sunt osatura oricărui ins, nici nu pot fi despărțite, orice traumă afectează imediat pe celelalte – în fine, moralul are nevoie de un anumit grad de inteligență pentru formare și percepție corectă -, ,,sau”-l pus între ele reflectă un nivel neglijent de aplecare psiho-fenomenologică. Ce nu găsim aici: lipsesc celelalte persoane din viața socială a minorului, articolul lăsând latitudini și responsabilități doar părinților și celor în a căror grijă se află. Din puținele vorbe atât am reținut și m-am lamentat pe măsură. Ar fi fost utilă adăugarea unei mici părți din zona bucătăriei interne de reglare a Codului Penal prin recursuri, unde apare ,,concurs ideal” nu doar pentru primejduire, ci și în cazul vătămărilor fizice sau morale – la fel, în loc de ,,sau” ,,și”-ul făcea minuni legislative -, – intelectuale de ce nu? -, și mai sunt chestiuni importante scrise: contrar intereselor minorului; exercită acte de violență sau lipsire de libertate împotriva acestuia – împotriva copilului sunt toate pedepsele parentale, dar cu scop educativ; cu intenția de a-i produce suferințe – cine n-a suferit în copilărie? Da’ n-a fost cu folos?
Încăierare și atât, fără încadrare terminologică, de unde până unde. Nu-i nici bătaie, nici lovire, nici preambul verbal feroce. Doar că se pedepsesc așa, la modul general, ,,… mai multe persoane…” ,,… de la trei luni la un an sau cu amendă.” – Al. 1, Art. 198. Nici îmbrânceală. Nu lasă semne. Dacă se produc astfel de daune fizice, numite în Al. 2 ,,vătămare corporală” – ochii mari deschiși la nuanțe -, fără să se poată identifica agresorul (agresorii), fiecare primește închisoare ,,… de la unu la cinci ani, cu excepția victimei…”, care – ghiciți! – numai victimă nu este când suportă rigorile Al. 1. Este nedreptate cu treimea asta legică ce se adaugă indiferent dacă două sau mai multe persoane-și pierd viața în urma vătămărilor, cu nicio diferențiere pentru calculul celor 6-12 ani limite la moartea uneia singulare – Al. 3. Scapă însă nepedepsit prinsul în cleștele furiilor ireconciliante, despărțitorul – Al. 4.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share