Fărădelegea lui Călin – Avans are


Și stagiul militar se putea încadra la zădărârea acțiunii indivizilor după formulele principiilor imanente. Că dădea impresia voinței….
M-a determinat Dan să trec un picuț dincolo de toate presupunerile mele. Am obligația să-mi definitivez poziția: sunt împotriva transformării în infracțiune a ajutorului. Rămâne o chestiune voluntară, indiferent de reguli. Să ne gândim bine de aici înainte cui i-l atribuim și cui incumbăm responsabilitatea.
Dator rămăsesem de asemenea la Art. 205 cu o corecție. Al. 2, fiindcă și altele abundă de precizări, strict la particularitate, putea fi transformat, ,,exprimarea voinței” lasă impresia, dicționarul explicativ este martor, simplei expuneri verbale de intenție. Ori răpirea și lipsirea de libertate – îmi place și convine de minune ordinea asta – împiedică în primul rând acțiunea, autodeterminarea autonomiei de mișcare. Nenorocirea este ,,atât de mare” că-mi vine a mă abandona de la ,,frumosul” subiect legislativ după atâtea tratamente cu repetiții inutile. Că este vinovat însuși îndrumarul lexical…. A răpi – a lipsi pe cineva de…, la figurativ. Lipsire – răpire. Pe cine să cred? Garantat pe propria-mi rațiune, dă greș fără să hăituiască vreun ego mai pregnant. Să depășim…. Cu îngăduința cititorului o să mă pun doar de-a curmezișul, nu mă pot liniști când după ce mi se oferă un set de norme se renunță la ele. Tot ,,omisiune”? Al. 4 trece direct la o singură judecată, recomandând 7-15 ani ,,Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei…” Fapta este cea de la Al. 3, ,,… săvârșită: de către o persoană înarmată; asupra unui minor; punând în pericol sănătatea sau viața victimei…”, care de fapt, nestipulată, trimite la Al. 1 și 2. Niciun concurs de infracțiuni?
O luară…. Înapoi. Omori, răpești, a…. Abia de la Art. 206 se revine la ordinea firească: ameninți, șantajezi, hărțuiești. Nu toate trei aici, doar preambulul acțiunilor ce s-ar putea termina în dezvantajul atacatului: mănânțălarea. Al. 1 suscită oarecum interesul, născând câteva întrebări de logică elementară, tocmai pentru că uniformizează indivizii și-i cântărește la fel. Am contrapus amenințarea ,,… cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte îndreptate împotriva sa…” – e doar o parte, cealaltă o voi aloca altei chestionări – condiționalității ,,dacă este de natură să îi producă o stare de temere…” și-am găsit discriminatorie stipularea, celor fără de frică nu li se poate aplica, deși legea are adresabilitate universală în arealul românesc. Apoi, generalizarea faptei păgubitoare când implică ,,altă persoană”. Ar putea fi oricine, spre exemplificare: ,,Bă, dacă nu-mi dai, faci, dregi… îi rup mâinile lui Gheorghe!” Cine-i personajul? Un oarecare. Se mai poate numi primejduire verbală proferată? De aceea, specificația unei legături cu ,,obiectul de lucru rău”, chiar strânsă, este mai mult decât necesară. A treia și ultima nedumerire: pedeapsa ,,… cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, se hotărăște în Codul Penal, nu poate ,,… depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.” Și dacă spune ,,Te omor, Gheorghe!”, că-i des uzitată, un jude prim ar putea transforma coerciția micșoară în detenție pe viață? Ar! Da’ pen’ ce? Că nu-i decât o vorbă. Proastă, într-adevăr. Tot studiul meu devine inutil, Al. 2 presupune o ordine firească și o obligație: vătămatul din gură trebuie să facă plângere.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share