Propoziții pretențioase – Anure


Traversai cam repede strada. Motivat de câteva lipsuri din memorie.
Perioadă neagră pricinuită de nepăsarea mea evidentă, meseria de tinichigiu îmi producea repulsie suficientă, anume: mizeria, pericolul și statutul. Laudă puțină și muzicii de partea poporană, însă, mă amuza uneori, mă ținea într-un soi de febră ce anima fiecare nerv auditiv cuplat la ițele sufletului, se furișa prin aorte și căuta sanguinității fluxul ideal pentru compuneri inedite. Așadar, nu pot învinui numai ,,defecțiunea” fiziologică pentru lipsa de interes major, lângă ea, o lene congenitală, scoborâtă din rămurelele neamului, fără a fi vreuna într-atât de puturoasă, mă țintuia cât era dimineața de mare în pat. Familiarul ,,Iuliene!” primea un mormăit tânguit de sub plapumă, ,,Ce vrei bre, mamică?”, după stagiul de instrucție ostășească, numai militărie n-a fost…, printre primele replici la toți cei cinci ani de navetă pe ruta Râmnic-Buzău, când, neputincios, fusesem obligat să-mi desăvârșesc educația muzicală la distanță. Că de-aia urăsc cele 365 de zile recent șterse din calendar și altele risipite până atunci, în 1982 – la jumătatea lui Octombrie am devenit pribeag și de pripas prin cele două gări, ,,împinge-tăvile” și străzile între un tren și sediul Școlii de muzică buzoiene. Nu pe ele în sine, ci oamenii-anion întâlniți, anozi încărcați cu plus pentru ei și minus distribuit celor postați dincolo de barierele lor energetice cu toată reau-voință. Dac-am fost taciturn, dacă privirile mai ridicau din sprânceana dreaptă, dacă puteam amuți fără replică și deveni alb ca varul în amușe – i-am prins pe cești inși de lucrară la această înșiruire de cuvinte toate cu neîndeplinirea sarcinilor toate, lipsește forma ,,amușă” -, dacă mi s-au pus etichete felurite, atunci și acolo trebuie căutat debutul comportamental și potrivnicia. Ușor, ușor, din copilul docil, vesel uneori cât să li se pară unora că exagerez, am început să transform diminutivele în augumentative și să-mi conturez propria voință. Cu toate riscurile. Anini dorințele altora în cui, le amâni rezolvarea, te revolți imediat, indiferent dacă interlocutorul a terminat sau nu ce avea de spus și făcut, te aperi vehement și de bune, și de rele în aceeași măsură, apeși pedala îndrăznelii la maxim și treci mai departe. Se pot anula astfel destule momente decisive, se pot amâna la nesfârșit decizii importante. Dar care sunt acelea și cine să fie acela să le poată cataloga drept cruciale? A, nea….
Negura peste memorie – nu există obligație să prinzi în minte fiecare secundă de viață, au alții loc pentru uitările tale -, poate nu chiar o umbră, mai degrabă o imprecizie de fixare a momentelor, a imaginilor și sunetelor, îmi permite doar amintirea câtorva frânturi de la vecinii Ionești și baba Arghira. Nu încerc nicio impertinență, așa-i spuneam, chiar dacă nu întrecea în ani pe domnișoara Marioara – cele două erau în totală ,,disonanță” corporală, Arghira slabă-moartă, Marioara ursoaică -, pe domnul Tabacu, Moșescu și alți vârstnici dintre vecini. Parcă i-am făcut niște jgheaburi ,,babei”, parcă și domnului Ionescu, parcă și niște tablă pe bucătăria de vară, parcă…. Ceva, ceva fuse, sigur le-am trebăluit pe lângă acoperiș, dar când…, ăl de… știe!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share