Propoziții pretențioase – Amibe


Amino…. Acizi uzăm pentru decaparea suprafețelor ce urmează a fi îmbinate prin lipire, cu aport de ,,fier” cald, ,,prăjit” la găleată ca barabula pe plită, încins la flăcăruia….
Găleata n-a dezertat definitiv de la datoria pentru care a fost angajată la ultima reparație: încălzirea letcoanelor. A rămas doar purtătoare de clești, foarfeci, patenți și ciocane, depozit pentru apele tari și țipirig, pensule…. Își amână astfel finalul la nesfârșit, uzura rutinară fiind preluată de butelie, c-un strop de gaz, ațâțat de două zvâcniri de palmă pe robinet și-o scăparare de amnar de Gherla, salvezi Letei anual doi bușteni zdraveni de la decapitare, implicit de la pieire. La momentul acela era în drepturi depline, ,,mânca” nesățioasă surcele și despicături de butucel până i se încingea burdihanul, așezată strategic, între magazie și anexe, la hotarul dintre incendiu și siguranță, furniza…. În ziua montării jgheaburilor la familia Tabacu. Hotărâsem să ne poziționăm cât mai aproape posibil de partea din față a casei, în locul unde pământul abia dacă putea găzdui pentru maternitate câțiva sâmburi de vișin, sortiți să apuce doar a-și dezghioca carapacea, soarele era atât de zgârcit încât îi lăsa fără strop de rază de speranță că vor supraviețui. Părtașă la ,,crima” din fașă germinativă era megieșa Grădiniță, întoarsă cu spinarea atenta zilnic la mugurii de viață vegetală, prigonindu-le astrul până aproape de asfințit spre a-i amăgi să răsară în prag de seară. Mă aplec să culeg unul…. Ce destin frânt antum…. Bietul ,,Apolo”
A fost o bună perioadă misterios acel zid plasat în umbra vișinilor și părului ce-l țineau ascuns de privirile noastre copilărești curioase, toate încercările de închipuire se zădărniceau la colțul din dreapta unde era pusă pravilă. Mi-am dat seama că…. Nu era nimic tainic, doar un zid cu tencuială sfărâmicioasă. Îi mai furișam câte o privire scormonitoare între două lipituri, nimic. Anost, puchițat ca orice roca eruptivă, aplit, dar mult mai puțin pronunțat pe alocuri, fisurat, cu crăpături ce adăposteau câte-o anură sătulă de iarba…. Într-adevăr, acolo unde domnia întunericului lua sfârșit, o pădure de frunze lanciforme se așternea picioarelor, nu tocmai dornice să guste matinal din dulceața-i de rouă. Descopăr tardiv frăția celor două curți, ale familiilor Bădică și Tabacu: covoarele de iarbă întinse din poartă până-n….
Am pentru ce mă amărî, azi ,,persanele” au luat calea sâmburilor de vișin, își dorm rădăcinile adânc înhumate sub piatră și beton. La fel și casa doamnei Eugenia.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share