Propoziții pretențioase – Aleze


Rimează cu dormeze. V-aș fi invitat acum ani în urmă să-mi dați o mână de ajutor, tocmai ce desfăcusem una cu intenția de-a face dintr-un recamier o canapea extensibilă.
Era în vremurile de început când abdicasem de la sapă și mă depusesem tribut tinichigeriei. Greu. Nici ei nu-i conveneam, nici ea mie. Încă o dădeam ușor la schimb pe cântat. Te aliai cu oricine îți dădea dimineață, după o zi și o noapte, cât se lua la meserie pe o săptămână de lucru, indiferent de consecințe, de anturaj, te alini cu gândul că ai ce pune pe masă fără să-ți rupi mâinile și picioarele, fără să te apuce transpirația și fără să inhalezi tot praful strâns cu zecile de ani la poalele acoperișului. Aloci, deci, mare parte din timp și altor activități. De strânsură pe lângă casă. Când ai una. Pentru contrariu rămâi cu posibilitatea adunării de nimicuri, de uz îndelungat, de uz momentan ori fără un folos apropiat sau viitor, le pui deoparte. Un cui la casa omului, oricât de ruginit și chircit de scoaterea cu cleștele, face cât o mie la feronerie, poate și mai mult când este Duminică, după amiază trecută de ora închiderii sau sărbătoare națională. Probabil de aceea băbuța cu ,,să mai iau și eu vreo două” s-a aprovizionat grijulie cu nesaț pentru o dată ulterioară. Norocul meu a fost accesul în magazia proprietarului unde mă depusesem chiriaș, la 92 ani ai depozitate toate antichitățile posibile, caiele, șuruburi, nituri și resturi, ca alica, pe calibrul puștilor de tir, piulițe uriașe, substanțe pentru stropit via, de-alde amină, amidă, din astea, derivate chimice, plăci de patefon din anii 1920, groase, scule diverse, bucăți din ele, un teasc, două butoaie dolofane, cutii, ligheane, lemne pentru foc, lopeți, furci, cărți, caiete și hârtii, aparate electrice de aruncat, tacâmuri, veselă cu smalțul fisurat în sute de locuri, încălțări scâlciate, cărămizi, scânduri, table, saci cu haine, butoaie cu porumb și grâu pentru păsăretul galinaceu, nuiele, coșuri, pompe de bicicletă și stropit…, o magherniță ticsită de praf, sprijinită de o parte de casă și gardul vecinului RAGCL. Cu permisiunea fiicei nonagenarului.
Dormeza a fost doar unul dintre îndrăznețele mele proiecte, după întreirea ei – destul de dificilă operațiunea, desprindere, tăiere, plus ranforsarea fiecărei părți ce a necesitat o nouă structură pentru prinderea arcurilor – au urmat un bufet, o bibliotecă și încă o incintă, dintre multele ticluite în cariera mea de muzician, pentru un difuzor de bas. Toate cu alură de magazin, cel puțin așa speram la final, defalcate și asamblate manual, asudate. Și nu-s nici primul, nici ultimul care s-a încumetat să dea nevoilor o voce proprie, când așterni pe hârtie necesarul, mai dai o raită prin magazine și compari, rămâi la perspectiva insului bun la toate. De poți, de nu, apelezi la unul mai bun ca tine.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share