Fărădelegea lui Călin – … la balamuc


Una-i una, a doua-s mai multe….
S-au găsit aci, pe la treiștrei la sută, să ne țină prelegerea definirii, până acușica ne-au servit numai rasoluri. Abia la Art. 160 se mai limpezesc apele, totuși concretețea în exprimare lasă de dorit, grațierea este prezentată nu ca act de clemență, ci doar efect ce înlătură executarea pedepsei, parțial sau în totalitate, ori transferul către o detenție mai ușoară, cu sensul de mai scurtă. De produs le produce, este pertinentă afirmația, însă fără cauzalitate rezultanta rămâne nulă, prin urmare grațierea are parte de cele două componente. Ce a limpezit în cele patru alineate? Parțialitatea iertării, te scapă doar de ispășirea condamnării, celelalte măsuri colaterale, complementare, rămân valabile atât timp cât ,,actul de grațiere” (recunosc și ei ceea ce constatasem) nu le anulează. Singurele intangibile se statuează raporturile cu partea vătămată pentru care se mențin măsurile de siguranță.
Următoarele precizări de la Art. 161 fixează terminologia prescripției în parametrii înlăturării executării pedepsei principale, cu trei excepții la Al. 1, lit. a)-c), cunoscute, genocid, crime de război, infracțiuni intenționate urmate de moartea victimei.
A doua dată, oară, termenele fixate pentru prescriere sunt mai… multe. Mai lungi. Fiindcă planul s-a transferat de la răspundere penală la executare. Tot nu pricep de unde diferența asta, dar…. 15 ani se fixaseră la detenția pe viață sau închisoarea mai mare de 20 de ani pentru răspunderea penală, 20 și mai mare de 15 la execuție…. Se stă rău cu ținerea de minte și aritmetica. O să le reclam de fiecare dată. Singura chestiune nouă și de interes în Art. 162 apare la Al. 7, o banală definiție ce putea fi evocată la începutul codului într-un mini vocabular de termeni specifici: ,,Prin pedeapsa ce se execută se înțelege pedeapsa stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.”
Nu mai pricep nimic. Art. 163 e contra omoloagelor: ,,Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei…” Cel puțin Al. 2 al Art. 162 opinează că ,,Termenele… încep să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.”
Inclusiv Art. 164 la Al. 2, particularizat, dovedește contrarietatea: ,,Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.” Aici amintindu-se întreruperile datorate unei noi infracțiuni și înlocuirii amenzii cu munca în folosul comunității. Poate chiar suspendarea pedepsei, nu se specifică cauza în sine.
Norocos e cel căruia i-au umblat mâinile mai grijuliu și mintea mai încet, el se capătă cu o reabilitare firească, naturală, de drept, dacă are o condamnare de maxim 2 ani ori dacă sub supraveghere a reușit să se cumințească și 3 ani s-a comportat exemplar, fără nicio altă infracțiune comisă. (Art. 165)

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share