Fărădelegea lui Călin – Uf…


Am mai depășit un hop, ceea ce mă determină să cred că începem a lua lucrurile în serios.
Au ba? Există vreun caz pentru care ,,Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare…”? Doar când Codul Penal sau alte legi renunță la speță. Însă, obiceiul este să oferi clemență după ce a fost emisă sentința, altfel riști să ierți un om prezumat nevinovat. Că de aceea se ajunge în instanță, să se dovedească pe cât posibil contrariul, iar dacă încercăm să pricepem ce este cu adevărat tragerea la răspundere, o să găsim că intervine doar după un șir de etape. Ai fapta, dar nu poate decide oricine vinovatul și vinovăția, numai judecătorul. Și nici el mereu. Nu neapărat primul. Acest Al. 1 jonglează binișor, dă impresia că iertarea obștească se întinde peste toate câte fuseseră îngrădite, o dată fiindcă ,,… înlătură și executarea pedepsei pronunțate…” și pentru ,,… celelalte consecințe ale condamnării.” Nu se spune ,,toate”. De la suma plătită ca amendă îți iei la revedere, nu se returnează, siguranța și drepturile victimei rămân în continuare intangibile (Al. 2, Art. 152).
Măcar m-am lămurit acum, la Art. 153, deși notorietatea faptelor abominabile nu poate schimba niciodată percepția globală, chiar dacă au fost în istorie din de-i de au pus mai presus de om țelul, nu se prescriu infracțiunile de genocid, contra umanității, de război, oriunde, oricând învinuirea rămâne în vigoare (Al. 2, lit. a). Cu specificația ca respectivul să fie vinovat. Lit. b) mă trimite șapte mii de pași înainte, fără indicație clară în privința-i. Și nu mi-aș fi bătut capul să caut, prin simplă presupunere aș fi știut că se face referire la crime, în loc de ,,Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor prevăzute la Art.188 și 189 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei.” aș fi renunțat la ,,și al” pentru o virgulă sau o linie de pauză, explicativă. Al. 3 mă determină să caut prin memorie cele două categorisiri ale prescripției, generală și specială, zadarnic. Am găsit la omorul, fiindcă primisem un indiciu, pentru astea două unde scormon? Vedeți, de aceea eu nu cred că întâi trebuie să predai ecuații și mai apoi să fixezi zdravăn elevului adunarea și înmulțirea ori să pui copilul înainte de a învăța literele alfabetului să recite fragmente din Scrisorile lui Eminescu. Sau să-i desenezi acorduri pe caiet când el nu știe notele. (Ceea ce am mai făcut și eu.)
Art. 154 continuă. A trecut la integrale speciale. Debutează, la Al. 1, cu anii de prescriere a răspunderii penale, identici cu cei uzați pentru persoana juridică la amenzi. Ferice de tine, ignorantule! Să nu vrei să citești Codurile, mai ales acesta! Dumnezeu știe cum funcționează creierul meu, da’ de-afurisit ce-i îmi mărește pupila la noutăți și nu-s vreun mâncător de carte, nici vreo minte strălucită să rețin toate detaliile. Din senin la Al. 2 apar trei detalii cărora niciun articol până la acesta nu le-a făcut loc, cu toate că termenul gazdă, infracțiunea, este tratat permanent: continue, continuate și de obicei. Fără urmă de îndrumare spre înțelesurilor. Doar o corespondență: infracțiuni continue – prescripția curge de la încetarea acțiunii sau inacțiunii (de parcă inacțiunea nu-i o încetare); infracțiuni continuate – … de la data ultimei acțiuni sau…; infracțiuni de obicei – … de la data săvârșirii ultimului act. Iar beletristică, iar dramatism ca la operă și teatru. Al. 3, separat de 2 inutil, aduce al patrulea nou gen al infracțiunii: progresivă. Sucit și învârtit după guvernanța rezultatului definitiv produs și pedepsei aferente. Pentru a vă introduce în spațiul Al. 4 a trebuit să mă informez despre cum este interpretată prescripția, cum acționează și de ce. Lecturarea celor câteva pagini găsite ușor pe internet mi-a format în sfârșit o idee despre cuvânt în cadrul penal. Avusesem o părere eronată din cauza câtorva subiecte adunate de-a lungul vremii: de dat exemplu un fost vecin fugit prin Italia, cu o faptă prin România, despre care cunoscuții și el aveau impresia că se stinge, că se anulează după câțiva ani dacă nu se prezintă la judecată și condamnat în lipsă nu ispășește sentința în primii cinci ani. Acum lucrurile stau altfel, diferit, noțiunea prescripției – căutarea mea a mai adăugat atributul extinctivă – are ca temei promptitudinea, celeritatea, apelul la memoria martorilor, conștiința colectivă, precum și numeroasele schimbări legislative ce determină inutilitatea acțiunii de condamnare. Dar cea mai importantă componentă este cea reeducativă, ce prin întârziere sau alte împrejurări devine ineficientă. Ori, pur și simplu, vătămătorul se îndreaptă în acest răstimp fără măsuri coercitive represive. Astfel, circumstanțele posibilității recalculării prescripției pentru fapte contra libertății și integrității sexuale ale unui minor sunt explicabile: curgerea ei de la data decesului minorului, dacă survine, fără să se aștepte împlinirea vârstei de majorat când minorul supraviețuiește.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share