Cotețul cu metafore – Culori


Culori

M-am înfășurat în hlamida albă a viselor
Iar ea îmi apasă umerii cu povara ei
N-am purtat niciodată o hlamidă și asta pare
Să nu convină trupului meu ne-regesc…
E doar un trup de carne și oase, trăind simplu în praf de anonimat
Sângele meu n-a fost niciodată albastru, subțire
Ci roșu-gros, ca vinul de vie hibridă culeasă pe brumă
Am mirosit aerul albastru-electric cu fulgere divine
Ce uneau pământul și cerul în eternitate
Am simțit în tălpi ghimpii scaieților migratori, singuratici
Și praful negru-fierbinte al drumurilor frământate de roți ancestrale
Nu m-am născut nobil, dar am avut o regină-mamă
Care m-a înnobilat cu coroana binecuvântată din frunze de porumb
Și vreji de bostani cu flori galben-aurii
Și poate de-aia, umerii mei nu sunt făcuți pentru asemenea povară…
Și poate de-aia îmi place că sângele meu nu e albastru,
Și poate de-aia îmi place mai mult clorofila vieții,
Sorbită cu nesaț, la ceas de seară, balansându-mă între două lumi…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share