Cenaclul Alexandru Sihleanu – 17 Noiembrie 2018


VIAȚA ESTE O HIMERĂ, NUMAI MOARTEA O CONSTANTĂ

Sâmbătă, 17 noiembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” a debutat, la cafeaua literară, din lipsă trubadurul Manea Agheană, cu un moment de divertisment, susținut de Matincă Costea pe un monolog de Alexandru nol, Un plocon pentru plocon, un cuplet de Matincă Costea, Nu mă-nsor, un monolog de Tudor Mușatescu, Un om cult și un monolog de Viorel Burlacu, Educațiune.

A urmat lectorul de serviciu, Aneta Pioară care a prezentat romanul DUPĂ CINCIZECI DE ANI, Ed. Salonul literar, 2018, recent lansat la Focșani, citind un capitol. Voi reda cuvântul înainte al autoarei: (Despre cartea mea, dar și despre cărți în general) „Când am gândit să scriu acest roman, m-am hotărât să scriu ceva plăcut pentru voi și am așternut aici, viețile unor oameni obișnuiți, ale unor ființe demne de luat în seamă, să vă fie exemple pozitive sau negative… Mai multe persoane m-au întrebat câtă autobiografie ascund eu în cărțile mele și, fiindcă problema cu autobiografia într-o carte constituie calul de bătaie al psihocriticii, am să vorbesc la început despre asta. În ceea ce mă privește, eu îl urmez pe Hegel și nu mă interesează ce e autobiografic într-o carte, pentru că scriitorul e cel mai mare mincinos, iar adevărul minciunilor este deviza în care crede până la moarte. Când scriu, când încep o piesă de teatru sau un roman, îmi schițez un algoritm de lucru, dar nu l-am respectat niciodată întocmai, deoarece, scriind, îmi vin în minte alte idei și deviez de la plan, dau altă turnură acțiunii, îmi vin în minte alte nume mai potrivite pentru personaje, etc. și ajung să cred în fanteziile mele mai mult decât ceea ce trăiesc. Și cred că aceasta-i literatura bună, când simulezi, inventezi, căci cineva a spus despre talentul unui scriitor „că nu e greu să știi, greu e să inventezi, să ai intuiție”. Cuprinderea experienței în conștiință și a conștiinței în literatură este o alchimie pe care o are fiecare autor în felul lui – „Le style c’est l’homme même” (Buffon). Sunt autori care inventează tot, iar alții sunt pur și simplu livrești, care scriu din ceea ce au citit (cică s-au inspirat), iar alții sunt pur și simplu experimentaliști, care nu au fantezie, ci cred că fac din jurnalul lor literatură mare, dar nici unii, nici alții nu sunt scriitori adevărați. Asemănarea cărților mele cu ale altor scriitori e pură coincidență, niciodată la masa de scris nu mă gândesc la o carte citită, nu, pur și simplu, ideile îmi curg una după alta ca o apă de izvor, încât scriu cât pot de repede ca să nu-mi fugă din minte… dacă mi se șterge ceva din calculator refac, dar sub o altă formă, îmi iese cu totul altceva… Trebuie să ai știința dozării, să iei din toate cât trebuie, să scoți din tine ce te doare și asta am făcut, dar din durere să iasă aer curat. Ex: Arghezi spune „din bube, mucigaiuri și noroi, iscat-am bucurii și versuri noi”, dar să avem grijă ca buba să nu fie prea infectată, că nu ne mai ajută în procesul creației… Fără a fi o narcisistă, eu mă iubesc și prin filtrul personajelor mele, pe care le iubesc de parcă mi-ar fi vechi prieteni, loiali… Majoritatea dinte ele nu au vocația eșecului ca ale lui Mateiu Caragiale din Craii de Curtea-Veche sau ale lui Dan Stanca din Craii și morții, ci sunt oameni normali care gândesc la viitorul lor și luptă pentru o realizare în viață, pentru împlinirea neabătută a destinului precum: Antoaneta, Lizica, Starețul, Marga și Angela, cum, înaintea destinului scris, nu stai, ai și rateuri… și finalul poate fi tragic precum al Mădălinei, al soțului Margăi sau dramatic precum al starețului. Totuși, autorul, scriitorul trebuie să facă din iluzie o aspirație, o înălțare spre cer, o rugăciune… Așa că, eu m-am rugat ca demonul din mine să urce toate scările metamorfozei și în final să întâlnesc îngerul… Dragi cititori, vă asigur că l-am întâlnit… și când am terminat cartea am putut plânge sincer, din tot sufletul, și m-am gândit la viața de dincolo…” Autoarea, foarte prolifică, abordează aproape toate genurile literare. Succes și… sănătate!
​„Pentru început eram tentat să încep cu următoarea expresie: dl Matincă rămâne același exponent de frunte al culturii râmnicene, dar constat că dl Matincă evoluează cu fiecare ședință, urcând tot mai sus, pentru ca să-l admirăm în măreția sa. Doresc maestrului sănătate și să depășească cu brio iarna care vine. Lectorul de serviciu a considerat că nu o să pot descoperi secretele romanului și nu mi-a oferit cartea.” (Mihai Doina)
​„Dl Matincă Costea, ca întotdeauna, creează aceeași atmosferă plăcută prin talentul d-lui. Dna lector de serviciu ne-a prezentat astăzi povestea, imposibilă, de iubire dintre Lizica și profesor, dar care a devenit, până la urmă, posibilă. Pot să spun că este o lectură captivantă. O felicit pentru creație! (Despre roman) Cartea sa țesută în fir/ E precum un trandafir./ Are și parfum și spin,/ Viața-i iubire și chin.” (Nicolae Constantinescu)
​„În legătură cu modalitățile de realizare a prozei dnei Aneta Pioară, nu e prima dată când luăm cunoștință de talentul, de disponibilitățile d-nei pentru proză. Este rodul unei munci asidue. Din proprie experiență, mult mai greu este să creezi proză. Nu pot să-l uit pe Liviu Rebreanu care a scris romanul Ion de nouă ori, Goethe a lucrat la Faust douăzeci și cinci de ani, Eminescu ca să dea o variantă la Mai am un singur dor a scris nouă variante. Merită evidențiat efortul depus de dna lector. Construcția frazei, care este un edificiu solid, acțiunea care este coerentă și realizarea pesonajelor care se apropie de desăvârșire prin utilizarea cu meșteșug a modurilor de expunere. În proza dnei Pioară își dau întâlnire și se regăsesc descrierea, narațiunea și dialogul. Îmi place stăruința, perseverența și măiestria cu care își realizează creația. (Dnei Aneta Pioară) Îi veni apa la moară,/ Damnei Aneta Pioară./ Proza dânsei face bani/ Și peste cincizeci de ani.” (Mihail Constantinescu)
​ „Romanul DUPĂ CINCIZECI DE ANI îl consider bun și bine întocmit. Îi este necesară, însă, o critică de specialitate, profesionist întocmită, a întregului roman, pentru o mai bună și dreaptă înțelegere. Era necesară o sinteză în prezentarea romanului. Și o epigramă: (La ceas aniversar) România arată bine/ Și românii tot la fel,/ Ne conduce știm noi cine!/ Lupii transformați… în miel.” (Dumitru Hangu)
„După opinia mea, lectorul de azi, dna Aneta Pioară, se dovedește o scriitoare complexă. Stimulată din plin de inspirație și o bogată imaginație. O confirmă cu prisosință cărțile sale citite cu pasiune și interes. Pendulează armonios între legendă, baladă, poezie pură, teatru și roman. A confirmat-o din plin și lectura de azi, pentru care, pe bună dreptate, îi adresăm felicitări. Fiind o creatoare valoroasă, se prezintă la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu cu regularitate, sub umbrela unei mari modestii și ca atare se cuvine să o prețuim pentru tot ceea ce face, manevrând condeiul literaturii.” (Matincă Costea)
​„Despre dl Matincă Costea și astăzi, ca și în alte dăți, rămâne pentru Cenaclul Alexandru Sihleanu de referință, cu mult umor, cu o capacitate extraordinară de memorare, este un bun coleg și din partea mea îi dau nota zece. Îi doresc sănătate și să rămână același om optimist. Lectorul de serviciu, dna Aneta Pioară, este un bun observator și analist, cu o memorie remarcabilă și multă imaginație împletită cu adevăruri descoperite în viața reală. Narațiunea este scrisă simplu, pe înțelesul cititorilor. Iubirea dintre Lizica și profesorul Niculescu este descrisă cu lux de amănunte, o iubire sinceră. Autoarea surprinde aceste sentimente cu multă sensibilitate. Poate o iubire ascunsă a autoarei sau poate și aspirația sau setea după o iubire de care poate nu a avut parte. Dna Aneta Pioară este fină observatoare a vieții reale, a sentimentelor pure, neîntinate, o poveste pe care o citești pe nerăsuflate, ce stârnește curiozitatea cititorilor. Romanul merită sincere felicitări.” (Mioara Zaharia)
​„Romanul care s-a lansat și de care vorbim astăzi, s-a bucurat de un real succes la Biblioteca Județeană din Focșani, în 06 octombrie a. c. Romanul este construit sub forma unui jurnal. Tema romanului, două foste colege de liceu se întâlnesc, întâmplător, la întoarcerea în țară după cincizeci de ani și încep să-și depene amintirile. Romanul conține tulburătoare povești de dragoste în care personajele știu să renunțe la iubirea față de ființa iubită, pentru iubirea față de Dumnezeu. Romanul conține probleme istorico-socio-psihologice, prezintă tradițiile spațiului în care se desfășoară acțiunea, conține elemente religioase, limbajul folosit este cel al personajelor din mediul din care provin și spațiul unde se desfășoară acțiunea. Firul epic se dezvoltă în ritm lent, intervin multe suspansuri folosind toate modurile de expunere: dialogul, descrieri minuțioase ale spațiilor în care se desfășoară acțiunea, portrete psihofizice ale personajelor, narări interesante. Romanul conține o încrengătură de personaje, ca într-o amplă și adevărată epopee, dar personajele care străbat acțiunea de la început până în final sunt Marga și Angela. Toate faptele relatate se desfășoară într-o perioadă de cincizeci de ani, de când Marga și Angela s-au despărțit. Romanul DUPĂ CINCIZECI DE ANI este un roman total, în care imaginația autoarei este foarte bogată, în care ea, imaginația, se împletește cu elemente reale. Felicitări!” (Floarea Stănescu)
​„Cu mulțumiri pentru dl Matincă Costea care ne destinde cu momentul umoristic, cu părere de rău că lipsește dl Agheană și se simte lipsa cântecului din Cenaclul Alexandru Sihleanu. Despre autoarea de astăzi, pot să vă spun că o descopăr, cu uimire, de fiecare dată când ne citește. Dacă în cartea Frunze de dor am descoperit o poetă hipersensibilă, romantică, plină de irizări ale trăirilor adunate în ani, romantică chiar în fragmentul citat astăzi găsesc o autoare realistă, cu o construcție solidă a romanului, care amintește, în parte, de romanul de acțiune, dar și de praguri ale realității descoperite într-o scrisoare jurnal, care ține locul unei mărturii târzii despre iubirile trecute ale unui bărbat. Surprinde cu măiestrie specificitatea masculină de trecere cu ușurință de la o iubire la alta. Ceea ce atrage în romanul d-eieste stilul simplu și direct de povestitor, care denotă multe acumulări din domeniul artelor, cu ajutorul cărora se poate ajunge la un stil concis și clar. Romanul d-ei nu plictisește, dimpotrivă trezește curiozitatea de a citi până la sfârșit. O felicit și îi doresc sănătate.” (Georgeta Iuga)
​Într-adevăr, se simte lipsa invitatului special, trubadurul Manea Agheană. Dumnezeu să-l ocrotească! Noi și chiatara lui îl așteptăm.
​Sâmbătă, 24 noiembrie, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu va fi Mihai Doina. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share