Propoziții pretențioase – Alici


– Intrați, maică, luați loc la masă!
Ca de obicei, tata se face nevăzut exact înainte de servirea bucatelor, dispare cât ai zice ,,Are-o treabă…” Și avea în anii aceia, regimul alimentar strict îl obliga la atenție sporită în farfuria pusă la dispoziție de beneficiarul meseriei noastre. Uneori se scuza singur, alteori noi făceam oficiul explicațiunii. Atunci, la întoarcere, alegă în câteva cuvinte motivul retragerii subite, noi punând întrebarea din capătul aleii înguste ce venea șontâc-șontâc de la poartă, tata, închizând-o, argumentând superior: ,,Da’ ce, mă, îmi țineți voi mie cont unde mă duc?” Eu și Cristi am râs, însă titularului de drept pe fiecare dintre certificatele de naștere nu i-a căzut bine ilaritatea noastră spontană, uzanță obișnuită la al nu știu câtelea răspuns identic, a smucit clanța și a ieșit înjurând, la fel, a, hăt, hăt, mia oară. Femeia a rămas mută, propităreasa, noi am chicotit explicându-i că se-ntoarce: încă nu terminase… ,,treaba”. Nicicum că am fi declanșat a doua plecare neașteptată. Ieșise biata cu cratița afară și cu….
– Hai, stați jos!
Ne pregătise farfurii, iar ea robotea pe lângă aragaz. Încălzea zeama și ardeii umpluți ce avea de gând să ni-i servească la felul întâi. Cuminți, n-am dat iama în bucățile de pâine, ne-am mai rotit ochii prin preajmă. Toate vechi, de-o seamă cu dânsa.
– Hai, poftă bună!
Cu greu am înghițit, cu privirea tot așa ca mai ‘nainte, aiurea, mai pe murul dinspre curte, mai unul la altul.
– Să vă pun felul doi!
– Nu mai este nevoie, zic.
– Nu se poate, deja am pus în tigaie la prăjit. Măcar câte unul.
Și ia tigaia, o dezechilibrează, răstoarnă oul în aragaz, îl recuperează și….
– Se mai întâmplă, maică!
– Dați-mi-l mie!
Cristi era deja verde. Știam că ,,procesul” de ,,reșapare” oogonică îi va produce greață, o senzație de gură amară, de la fiere, urmată la scurt timp de…. Altui ins nu i-ar fi cauzat nicio reacție adversă, lui…. Am mulțumit de prânz și ne-am văzut de-ale noastre. După primele ciocane frate-miu a dat la rațe, ,,minunatul” ardei ajungând, grație unui spațiu mai mare între scândurile din acoperiș, în pământul din care răsărise.
– ,,Amica” lu’ tata vrea să ne omoare!
– Ești tu bleg, n-ai văzut ce albuț era ouțul după ce l-a cules de pe aragaz? Deliciu! și fac semnul satisfacției depline executând mângâieri pe pântec.
Nu eram nici eu departe de-un vărsământ, nu spectacolul prestidigitației nereușite îmi dădea senzații ciudate și forfoteli la mațe, ci amara crustă de albuș ars în combinație cu coaja ardeiului. Dacă nu le aliam cu o eugenie m-aș fi pomenit ca și Cristi, c-un prânz…. Ratat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share