Propoziții pretențioase – Aldol


Cu miile. De dai să le uiți una, două. De n-ar fi trăznăile…. Doar să nu-ți mai cate picioarele drumurile acelea, altfel reeditezi imediat zilele și pricinile pentru care memoria încărcată a rămas afectată iremediabil.
Clienții nu-ți pot fi amici, ar însemna un lung șir de concesii care până la urmă ar eșua lamentabil. Totuși, o legătură dincolo de meserie poate rămâne intactă dacă onorabila cunoștință conjuncturală poartă un respect deosebit și înțelege mecanismul ce duce tinichigiul la muncă: câștigul. Nu doar el, responsabilitatea pentru lucrul dus la bun sfârșit trece pe primul plan. De-ar putea toți s-o poarte, dincolo de bucuria număratului de bancnote când ultimul cui se va fi fixat la casă. Ei…, am avut norocul unui aluat de calitate superioară, un privilegiu rar de-a poseda încă o alelă identică cu a tatălui, ce se încadrează la genele ce dau ochilor minții acuitate și perspective largi. Chestiunea asta scoate din plutonul ordinarilor, posibilul contractant de servicii de manufactură stă la oarecare distanță, vorbește măsurat, pe cât poate de explicit. Nu toți le îmbină armonios. Însă aceștia nu au parte de atenție, de cele mai multe ori îi expediem din două cuvinte și-un preț ,,rezonabil”, ies pe ușă și a doua oară nici nu mai calcă pragul. Situații cu duiumul. Vin, întreabă, pleacă, se întorc după ceva vreme, poate doar câteva ore, îți spun că au mai fost la unii și le-au cerut o contravaloare uriașă. De fapt, despre noi era vorba, uitaseră dânșii, după alte și alte căutări, după telefoane disperate date prin prieteni, locul fiecărei întrețineri prezumative. Recent, din același tumult al disperării pentru treaba neterminată ori neîncepută, un ins se pogoară, de fapt urcă treptele centrului de cultură, nu ca alții către cer, cu alura nisnaiului și întrebarea ceva-ului de făcut, sperând bineînțeles la un accept. Am obiceiul prost de a nu căuta mușteriii cu orice preț, de aceea îndemn beneficiarul să meșterească singur acolo unde ușurința își găsește loc în neîndemânarea oricui, la ce scule, accesorii și materiale au fost inventate și există deja la desfacere pe piețele noastre doar un… se mai poate văita că nu știe. Altul, în locul meu, și-ar fi lăudat dexteritatea cu două mâini într-o gestică emfatică, cu două guri ar fi pus acoperiș peste acoperiș. Ceea ce nu mă caracterizează. Ofer o soluție tehnică simplă, cu un cost cât mai mic și-mi iau la revedere elegant, cu sufletul împăcat, lumii nu-i vor lipsi meseriașii. Dar…. Uite că lipsesc. Trasasem câteva linii ipotetice chestiunii deunăzi, eu cu concluzia formulată în minte, interlocutorul ba, ramificând în zadar până departe în timp cauza puținătății inșilor pricepuți și dispuși să-și asume și eșecurile, și realizările, nenegând potențialul niciunuia. Sunt destui cei care îl iau pe nu în brațe când li se cere la serviciu o sarcină nouă, diferită, dar nu cu mult, de calificarea și pregătirea profesională, iar pe-acasă chițibușesc la fel de fel de drăcii. Oho, și nepricepuți cu duiumul! Așa nu pot uita, de altfel mereu amintesc episoadele de la Intercoop, cum oameni în toată firea, de seama lui tata, abia ,,croșetau” câteva fiare după îndelungi tatonări, calcule și trasări, cum la ora opt ale dimineții dispăreau pentru ale lor nevoi și se-ntorceau exact în urma cozilor noastre de mătură, la 15:30, ca și cum acolo fuseseră toată ziua, cum se-ncurcau în calcule elementare, dându-le tentă academică în prezența noastră, a așa zișilor ucenici. Da, meseriașii sunt rari, mai ales din blocul muncitoresc industrial socialist. De ce? Fiindcă pregătirea și practica în economia comunistă acoperea per individ o foarte mică parte din totalul operațiunilor definitivării unui produs. Se pot adăuga și alte neajunsuri, pur omenești.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share