Propoziții pretențioase – Albui


– Alină, vezi, fă, sub cloță mai e vreun ou?
Albea lumea-nainte cu rost, se trezea din prostia tinereții și făcea treaba calm și cu minte. Unde naiba să te mai grăbești?
Ne-am ales de pe Sava Roșescu cu o bucată de cupru numai bună pentr-un letcon. Eram într-o lipsă de zile mari. Cu cerere. Că-n ograda omului găsești și ce nu-și mai aduce aminte. Prin pod cu nemiluita. Dar n-a fost cazul, era inexistent, între pământ și scândură nimic în afara unui aer dospit, îmbâcsit de mucegaiuri și alte mirosuri, poți ameți de la prima gură de aer dacă nu ieși rapid și-n același timp nu elimini alena otrăvită, ți se pune ca o alună-n gât – chit că-n dosul curții, aproape de albia răului, creșteau dintr-un singur trunchi doi aluni frați din care-am degustat vreo două alune abia mijite-n miez, amare – te apucă imediat o serie întreagă de algii din plămân până-n uvulă. Magazii bătrânești, pline de ciorcioboate, gata să se răstoarne pe-o rână, noroc de zidirile vecine, casele sunt încuscrite din pricina locurilor strâmte căpătate, probabil, de la primărie odinioară ori separate la moștenire, clienții noștri alegându-se cu partea din spate. Stând și scocotind ochiometric alte proprietăți înșirate de-a lungul acestei străzi, cândva cu fason de semibulevard – megieșii de pe o parte trebuie să strige destul de tare către cealaltă spre a se face înțeleși; castanii și platanii plantați pe trotuare întăresc ipoteza mea – mă încred în ultima afirmație, fiindcă aproape tuturor caselor li se aloca un teren generos, mai mare de cum a gândit administrația locală concesionarea terenurilor pentru locuințe după ’89, azi se alocă celebrii 300 de metri pătrați, din care se cere expres prin hotărâre de consiliu sau lege națională a se ocupa cu ziduri o suprafață egală cu aproape jumătate din întreg.
O ruină căreia a trebuit să-i retușăm ,,podoaba capilară”, după o soluție salvatoare: reparații de lemn doar unde erau necesare, tablă de doi metri fasonată, unsă cu pastă de oxid de zinc la toate capetele. La final un jgheab cât să se strângă prin butoaie apă de ploaie pentru spălatul clasic de rufe cu…. Săpun de casă, anticul, unicul curățător de…. Nimic. De câte ori am încercat să scot față curată mâinilor cu leșia calup, fiartă la ceaun, de tot atâtea ori am rămas aproape la fel de murdar. Așa ne-am prezentat la masă, la rugămințile gazdei, la neîmpotrivirea noastră cum ne mai intrase-n obicei, sperând la un prânz liniștitor la mațe. Bucătărie… veche, cu vestitul almar verde din comerț, cu carpetă pe un perete, de unde o almee ne tot făcea semne…. Nu întrebi ce ți se pregătește de mâncare, ar fi o indiscreție prea mare, nici dacă acel ceva din farfurie se încadrează oarecum în previziunile tale, știți voi, ciorbă și felul doi. La unii lucrurile sunt anapoda, îți servesc un ardei umplut cu zeamă ca pe întâiul și sarmalele, nelipsitele umplute pentru meseriași, deh, costă mai puțin și-s mai multe, la final. Cu puțină șansă te capeți și c-o felie de cozonac la desert.
La vederea săpunului m-am resemnat, apa din butoi era verde, i-am făcut vânt într-o parte algei ce plutea nestingherită, am introdus palmele o secundă, le-am frecat doar pentru scurgerea prafului înmuiat, mi-am făcut din poalele tricoului prosop și-am intrat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share