Propoziții pretențioase – Ahtie


Cum ,,afâna” angajatorul nostru stupii de albine, mai rar.
Urmărindu-l în treacăt, tot venind și plecând pe aleea ce urmărea conturul casei, m-a străfulgerat ideea că aplecarea către albinărit i se datorează domnului Gagiu de la Școala generală nr. 1. Infirmată intrinsec imediat, apartenența ei la arealul școlăresc râmnicean era nulă în memoria mea. La prima vedere, după turul de recunoaștere, părerea a fost că nu terminăm lucrarea lesne și sigur într-o singură zi. Constructorii împreună cu stăpânul puseseră odinioară gând mare locuinței: ,,Aci holul, dincolo camera mare, două de dormit, o odaie cămară. Să fie cum are nea… de vizavi de Sfatul popular, cu mai multe ape, da’ mai la mijlocul curții.” Stăruința meșterului pentru fundație pe-un platou mai spre drum a fost zadarnică se vede, nu alegi tu, meseriaș, de cele mai multe cum se fac cele ale caselor. Se puse, deci, a aleza inegal pământul afurisit de tare, piatră, pentru un ciment durabil pe movilița din centrul terenului, îmbucat cu două, trei sârme și bolovani. ,,O mie de ani ține!” Ți-ai găsit la munte rezistență, dacă nu-nconjuri șanțurile cu oțel zdravăn crapă betonul după răpăieli și căderi mocănești de apă numa’, numa’. Am constatat imediat, chiar dacă-n fuga primă a pasului, altfel nu s-ar fi dezghiocat țoclul pe orizontală și n-ar fi avut atâtea fisuri pe verticală ascunse de numeroasele reparații. Ceea ce urma să ne facă nouă montajul de jgheaburi mai dificil. Când am mai văzut și sfertul de cerc feliat în șase părți mi-a pierit cheful de orice. ,,Și pe-astea le schimbăm, tată?”, ,,Vedem ce-ajunge.” El însuși era oarecum derutat, din primăvară, când efectuase măsurătorile, chiar cu schița în față nu mai putea spune cu certitudine ce avem de înlocuit. Dacă n-am spus ce rol avurăm să ne tot învârtim în cercul circumscris locuinței se datorează amețelii după trei ocoluri bezmetice și câteva panorame luate dintre plauri, alior, mușuroaie de cartofi smulși de la sânul mamei Terra și iarbă din toate punctele cardinale. Uluce și ciuciure. Că făr’ de ele apa sapă la rădăcina casei până o scufundă. Prospecție ulterioară alene, fără să mai alerg. ,,Deci, care unde?” Colo, dincoace…. Spatele, că-i mai puțin înalt, laterala dinspre deal, bucătăria de vară, separată și la urmă la….
Patria albinelor, stupii, calme cât soarele nu le dezmorțește interesele nebănuite, viespoase dacă le strici plăcerea de-a-și înmuia ,,cozile” în rășinoase. Perverse. Un zumzet în plus n-au scos când le-am dat târcoale la câțiva centimetri de habitat. Afurisite. Nu le era suficient abandonul de ac, te urmăreau cu zecile de metri cu gând psihotic de-ați găuri și alte părți ale capului, de parcă nu consumaseră ac de brad, ci aldan. Pe Cristi și-au făcut practica în materie de insistență, i-au perforat lobul urechii stângi, a devenit la chip instantaneu albeț, pavilionul roșu-sângeriu, tare stâncă, dar numai câteva minute, extracția chirurghicală imediată l-a salvat de la umflătură usturătoare pentru câteva zile. Pe mine examenul, o alta m-a urmărit zece minute în timp ce făceam curse de cros cu obstacole fluturând continuu un prosop împrejurul celui mai de preț bun: căpățâna. Cu chiuiturile din dotare puteam fi luat drept soacră la jucatul darurilor. Sau socru îmbețivat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share