Propoziții pretențioase – Agata (Cristi)


Astfel îmi mai apostrofam fratele, într-o bășcălioasă asemănare nominală cu celebra autoare de romane polițiste.
Păcat însă că m-am angajat ca referent, dialogul cu el în continuă contradicție, bazat pe faptele de muncă neconforme cu dorințele mele, uneori imposibile, alteori greșite, modul lui de-a alega numeroasele-i greșeli în schimbul exonerării de răspundere, erori în viziunea mea, ,,treabă bună” în privința-i, mă stimula enorm, emiteam imediat perle după perle verbale, veritabile, iar seara, la așternut pe hârtie, aveam cel puțin un punct de plecare interesant. Cu toate că a planat mereu un risc asupra capului după acele tirade, mintea încinsă mai ucide neuroni și supraîncălzește tigva. De aceea albii, după sesiunea de contre mă cuprindea așa un alean de normalitate și mă enervam cu mult mai tare că n-o să se-mplinească niciodată. Cine să te aline, de la cine să primești acel alint liniștitor, cine să-ți curme algia și cum? Dintr-o stare nervoasă maximă nu-i nimeni în stare să te scoată.
Acum duc dorul certurilor, dorul unei lipituri cu letconul, de cupru, a nu se confunda arama cu alama, din alame se fabrică cu totul altceva, unul e bun de instrument pentru îmbinări, celălalt de material de umplutură la suduri cu autogenul, un aliaj între cupru și zinc, bătăilor în tabla încăpățânată la îndoit, sunt între cei ,,aleși” să….
,,Nu te-ai schimbat, tot așa înjuri.”, mă gratulează fratele. Hă, hă, mai abitir! Am mai pus lângă problematicile meseriei, existenței, hobby-ului neîmplinit după stas-ul dorit altele, intuite anterior, dar la alt nivel, superior, celui închipuit. ,,Am cu cine semăna, alela trivialului o moștenesc de la tata!” Și nu este singurul ,,lăudător”, domnul Vasile G., în momentele lui serioase, mă ,,apostrofează” părintește: ,,Fiule, revino la un limbaj decent. Pe cel colocvial lasă-l acasă!”
,,A, gata, Cristi! La treabă, ne-apucă noaptea aci!” ,,Io, io muncesc, acum le fac, repede!” ,,Tare, repede și prost!” Așa debutează. Nu totdeauna după epitete, vina se împarte jumătate cu proprietarul, ridică de unul singur muntele de casă și nu-i iese exact. Te uiți uneori la…. Te crucești. Întâi remarci….
Întâi intri-n curte, descarci tot calabalâcul, mai în drum, mai ferit de picioarele fără de ochi și-ți pui mâinile… Oriunde, cap, șolduri întăresc ideea că tata a încheiat un contract verbal…, nu de bani dezavantajos, ci în ceea ce privește condițiile de lucru. Este de înțeles când stai la oraș și 300 de metri pătrați sunt neîncăpători pentru câte-ți trec prin imaginație, ciupești din teren câte o fărâmă până ajungi la granița cu vecinul, spate și laterale exploatate la maxim. La sat lucrurile sunt asemănătoare, numai că se practică îngrămădirea în sufletul megieșului dintr-o așa zisă dragoste pentru fiecare centimetru bun de cultivat. ,,Ai lovele, Ioane! Ce-ți mai…?” de dincolo de gard. ,,Un grajd, că mă bate gândul să mai iau o vacă.” Și din grajd face-o cămară peste patru ani, peste cinci o bucătărie de vară, ca după alți doi să vrea omul living și peste un etaj. Placă, bolțari, coperiș.
Așa le-am găsit, încremenite în abandon și măcinate de ploi, fiindcă lângă ele apăruseră suratele camere cu BCA, Lindab și, lângă acareturile învechite, unele noi cu tablă cutată montată în regie proprie.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share