Fărădelegea lui Călin – Pușlamale


Undeva pe la acustică se predă o chestie interesantă: în natură nu există sunete de tip sinus.
Mai pe-nțelesul nostru. La măsurătoare cu osciloscopul apar o varietate de frecvențe, mai evidente sau mai puțin, ca desen ceva în genul formei pe care o ia sârma de covrigi când este împletită în două prin răsucire de mai multe ori. De aceea cred că se aseamănă foarte mult cu infracțiunile. Să vrei să ai de-a face cu una singură și tot nu-ți iese perfect, fără să încalci legea minim de două ori nu se poate. Tragi de poșeta unei cucoane pe stradă, să fii acuzat doar de furt este greșit, adaosul unui atac la persoană și vătămare vine la pachet cu hoția.
Abia aștept să dau nas în nas cu alineatele viitoare ce fixează limitele măsurilor educative înscrise intențional la Art. 128, despre efectele cauzelor de atenuare și agravare la minori.
S-a tot vorbit despre concursul de infracțiuni și era vremea să fie particularizate pentru copilandrii delicvenți. Al. 1 al Art. 129, ținând cont de 114 și 74, aplică o singură ,,… măsură educativă pentru toate faptele…” Însă nu mai este atât de simplu la vama anilor de majorat, dacă îl împing păcatele de două ori la rele, înainte și după 18 ani, cazuistica obligă la măsuri diferite, acest Al. 2 combină: pedeapsa cu educativa neprivativă de libertate și rezultă doar pedepsa de la executare; pedeapsa cu educativa privativă și după ce se intersectează dau cu plus, peste pedeapsă, musai închisoare, o pătrime din durata-i sau din restul neexecutat; doar pedeapsa pentru cei ce s-a fixat pe viață; amenda pentru majori se transformă în 6 luni de măsură educativă privativă de libertate. Lucrurile sunt puțin încurcate, fie și așa, cu epuizarea multiplelor posibilități infracționale, mă îngrijorează că se poate ajunge a se cumula, în supraveghere continuă, liber ori închis, două pedepse, făcând, la citirea superficială logica imediată praf. Mi-au trebuit câteva parcurgeri ca să-mi dau seama, sub influența precedentelor, ce dorește Al. 3, fiindcă nici însăși trimiterea, la Al. 2, lit. b), nu friza normalitatea, adicălea cum să transferi direct la major ce fusese pentru minor. Aici se vedea cel mai bine intersecția celor două stări cetățenești. Nespunând cine știe ce complicăciune, doar că se scade din pedeapsă perioada dintre comitere ca major și hotărârea definitivă. Și totuși. Avem o ambiguitate, o parte dintre texte nu sunt conforme: minor – infracțiune; condamnare – educativa privativă; neexecutare până la majorat; major – infracțiune; pedeapsă plus transfer reconversie de la minor; în executare de pedeapsă la majorat, ?, până la condamnarea definitivă. Al. 4 obligă la aplicarea măsurilor specifice concursului de infracțiuni, apoi la cele dinainte. Al. 5 sucește iarăși mințile spunând că aceeași literă ,,b” a alineatului doi nu poate fi aptă pentru amânarea aplicării pedepsei sau suspendării sub supraveghere, dar ,,ele însele”, măsurile educative, stau sub incidența ,,bunătății” domnilor judecători. Ori se recunosc toate cele puse sub semnul echivocului.
Art. 130 încuviințează stările condamnatului minor-major și faptul că, prin prisma unei descoperiri ulterioare de noi infracțiuni, se anulează toate liberările, suspendările, amânările și-s nimerite dispozițiile Art. 129. Erau, deci, pușlamalele, cam ca păsările cerului.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share