Propoziții pretențioase – Afina


Era de așteptat să mă mai împotmolesc, să-mi rămână cuvintele-n gât și să se înțepenească. Eram ca un păduche pe-o plantă liliputană.
Fârtații minisculi se scuturaseră peste tabletă. Îi simțeam cum se aștern calmi, lipicioși în timp ce tastam cu spor redus câteva remarci relevante atașabile ideii primordiale, la agapa de sâmbăta ce-a trecut. Cu dar. Mă instalasem inconfortabil pe-un jeț de orânduială modernă, crezând că părăsirea celuilalt, din bârlogul rezervat nouă, îmi va oferi liniștea necesară înșirărilor de vorbe. Din punctul temporal în care mă aflam, ferit de ținutele sărbătorești și muzica bossanovistă surdinată, am făcut câteva observații, fiindcă nu mă puteam concentra îndeajuns și intimitatea se expanda cu plus unu la fiecare cinci minute. Pe domeniul agrar, cu siguranță o fostă bătrână reședință de țărani, tot o doamnă, antreprenoare, s-a gândit că nicăieri nu te poți simți mai bine, de aceea le oferă doritorilor iluzia că sunt acasă. Un loc pentru ceremonia unirii religioase, la fel ca-n filmele de pe continentul nord-american, afară, scaune albe, portal de aceeași culoare, preot cu agneț și cor minimal, dumnezeiesc de armonios, petale….
Agilă patroana, în dosul acela de lume luase loc lângă omul și femeia de serviciu fără să le dea brânci spre treabă. Nu ca alții ce se agită gratuit, căutând totdeauna să se agațe de-un cât de mic amănunt spre a agasa oamenii ce le trebăluiesc prin ogradă. M-am și mirat în sine de curaj, de una singură, undeva între vârsta mea și a câtorva generații înainte….
Cu un minim efort de extragere a surplusului, cel cu afini, nași și invitați, rămâne loc naturii să-și cânte mijirea de gazon, trosnetul de creangă, acompaniate-n unison recto-tono de clipocitul artificial de izvor. Suficientă o secundă întreagă să te agăți de un unic moment încremenit, să urzești o întreagă epopee cu gâze, din piscină să-ți faci mări egeene pe a căror luciu să trimiți aheii agili să recurerească Troia, din iarbă păduri virgine amazoniene…. Ori de-a dreptul pășune pentru oi. Și boi. Se lasă unii furați de aerul sălbatic încât își bagă picioarele-n ea cu totul, se descalță de caracter și-și depun botinele direct pe masă. Se simțea omul, tocmit la căratul instalației de sunet, în largu-i, fără să sesizeze apropierea ,,copitelor” de nasu-mi, blocându-mi la propriu și figurat inspirația. Abia în clipa următoare mi-am găsit gestul stuchitului, ce-a atras urechile și ochii menajerei de ranch la sosire, execrabil, unul pe care-l poate agrea doar tribul golanilor postați la colț de stradă.
Din aeros cum mă doream, damful de adidași prepuși peste tarsiene la cinci ale dimineții m-au readus la viață, la crunta realitate că nu voi găsi nicio oază de liniște, deși stăteam în mijlocul ei. Pe lângă mine se strânseseră ciorchine parte dintre colegi și angajați, fiecare cu scăunelul, cafeluța și țigărica aferente. Mi-am făcut vânt să scriu… la altă masă.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share