Propoziții pretențioase – Aduct


Trecerea prin shop-ul belgian trezește dorințe. Irealizabile.
Ciocolată cu afine. Se topește. Ojele. 4 euro. Maimuțoi de pluș, 10 biștari. Căni, figurine, mini Atomium-uri – m-aș fi înfipt în unul minuscul – trei și 80 de cenți, gata să m-apuce-un afect, pe cale să afirm în gura mare că-i hoție la drumul… aerian. Dintre toate nimicurile am ales un degetar și-un ceas de masă, simbolice, minione, bune pentr-un arătător de soață și-un birou de fiică. Simpatice foc. Nimerite.
Bani. Nu pentru traversat străzile, ci pentru felia de pâine, simularea de lactate și carne, pentru…. Am căutat apă minerală, am răsturnat cu susul în jos cel puțin o cincime de sută, ia bulele de unde nu-s. Mi-am zis că-s chiuvetari belgienii, atâtea sortimente de apă chioară…. O jumătate de oră pierdută, de teste eșuate. Am ajuns la Cola într-un final, făcea bulboace garantat și te puteai atinge de recipient fără să faci gestul returnării, un litru și jumătate era la paritate cu euroiul: zece mililitri la cent. Setea putea fi satisfăcută. Rămăsese grosul. Îngroșate și prețurile, niciun produs mai jos de trei euro, exceptând pe cele de panificație și câteva dulciuri ,,ușoare”, sărite însă peste unitate. Nu plecasem cu gânduri mari, ieșirile din tiparul culinar mi-au dat mereu stări vomitive, voiam doar câteva triunghiuri de brânză topită, niscai salam, un cârnaț, doi de crenvurst și de-ndulcit gura la final, ceea ce s-a și-ntâmplat, după ce mi se-nțețoșase privirea, după răzgândiri multiple și recalculări. Plătire, plecare…. Mers anevoie, cu pauze, dreptul lui Dan a oferit în pragul nopții un regal de durere pe traseul lungit fără de vrere, prilej de-a ne redelecta cu piațeta din apropierea grupului statuar al don Quijote-lui și prea bunului său armurier, cu una dintre ciudățeniile echilibristicii ce se afișa la doi pași de unul dintre popasurile noastre fortuite, un container metalic înălțat pe-un colț. Probabil că-n multe locuri se aflau astfel de creații futuriste, cum și-n Berlin găsisem destule, numai costurile coșului zilnic depășeau cota lui 100%, cu aceeași sumă, fatidica 13, te puteai ghiftui două zile și tot mai rămânea câte ceva. Un mușchiuleț de se afumă, două pâini, două feluri de trandafiri cărnoși, mezeluri de 100 de grame, brânzeturi, câteva roșii, ciocolată, napolitane. La fel la încasat, dublu la cantitate.
Am primit explicații numeroase la nedumeririle mele monetare, inacceptabile toate, dovadă că unirea europenilor are doar substrat economic, avantajos pentru câțiva, restul pe cont propriu, cu nicio regulă și etică. Sistemul de distribuție belgic mi-e necunoscut, taxele, impozitele, chiriile de asemenea, cât sunt costurile la depozite, cât este limita de adaos comercial. Totuși, nu poți depăși un anumit nivel, nu poți permite boutic-arului să-ți vândă sticluța de jumătate de litru cu suc aidoma celei cantitativ mai mare de trei ori perete în perete….
Fără magazinul cu produse sub nivelul ,,pieței” aș fi rămas flămând, scump și el, însă și foarte puțin seducător, nu aveau acriș, pizza era doar de două feluri, congelată, afină nu găseai un bob, brânza topită rămăsese în trei variante, cele costisitoare, oxigen…. Și-ar fi scos banii pe el, taxarea mea le-ar fi adus cel puțin de-o duzină de sacoșe, respirația se îngreunase de atâtea drumuri printre rafturi și între niveluri. Mineral water? întreb. Primesc o direcție spre etaj, sui, cobor, urc, revin, sudori, caut instalația de aerat și-o ventilație să-mi astâmpere dogoarea corporală.
Dacă adiai, vântule, în magazin ca-n parc, mi-ai fi dat gând bun și alegere nimerită….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share