Propoziții pretențioase – Adnat


Ori cu ochii în betonieră, ori în banda rotativă pentru bagaje a aeroportului, amețeala își face de lucru liniștită.
Unde sunt chitările? Ultimele valize căzuseră cu zgomot, îmi și închipuiam un angajat deranjat de nemulțumirile salariale, în mod special de fandoselile străinilor, aflat după paravanul mașinăriei de returnat, zvârlind în scârbă troller-ele, cu pauze bine amplasate în timp și nerv. La pândă, aplecat când și când la nivelul buricului, urmărind cum se pot aflui preocupați călătorii, la un așa aflux își poate permite ca la un tur să încerce răbdarea, trimițând căutătorilor doar două. Treci la alta. Nici acolo. Se golește sala, nimeni nu te bagă în seamă. Aerul primitor, calm și cald, doar eu și Dan, după întâia coborâre pe pământul belgian, îngrijorați că instrumentele fuseseră recrutate de compania aviatică pentru un test de supraviețuire lemnoasă peste ocean. Pe cine, pe care să-l supui question-ului strivit stângaci de limba anglo-română dacă fiicele cu strune zburaseră definitiv din cuib? Dreapta unii, ieșiți din decor repede, stânga două amploaiate ce ne-au lămurit…. Aflăm care le este regimul, că nu le lasă la discreția oricărui, nicicum în grija ,,punisher”-ului – nu uitați că este doar o presupunere – și din senin, al sălii de recuperat ,,efectele” personale, doi push-eri de cărucior ne ușurează greutatea din afund de suflet, ne le-au înapoiat. Cu tot cu întinzătoare, căluș, griff, corp rezonant…. Întregi. După surâs ai fi presupus că acolo, în dosul privirilor comune, la hiper controlul formelor ciudat de asemănătoare cu armele, se jucaseră, afoni și afone, cu obiectele noastre muzicale.
Ne-am trezit deodată afară. Unde presupuneam că se face joncțiunea cu materia fieroasă a deplasatorului, în stânga, nimic cunoscut. Nimeni dintre cei câțiva viitori colegi de scenă, nici cel ce se afișă drept comic de serviciu în aparatul de zbor, nici vedetele. Dan îi știa, eu deloc. Interesul meu pentru Eurovisionul local a fost de moment mereu, în ultimii zece ani, chiar vreo 12, m-a scos din pepeni cu atâtea clișee și intrări prin dos a artiștilor cunoscuți, mascați de nume false, de colaborări-punte pentru selecție, de relații de prietenie ascunse între concurenți și organizatori. Nimic din ceea ce ar fi putut fi o competiție adevărată. Am dat să reintrăm. Nu se poate! ne îngână franțuzit gardianul. Ne-a salvat apariția duoului Alex-Ilinca, pierduți asemenea nouă, degajându-se de griji prin aprinderea țigării, prilej bun să ne afume, c-o privire la ieșire și una dincolo de ea. Neantică. Ne aflam în calea câte unui afgan, unei fete africane….
Acelorași ca la întoarcere, mai puțini, răsfirați.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share