Fărădelegea lui Călin – Nesănătoșii sunt afară…


Urcă sus, stai jos, înaintează în față, întoarce-te în spate….
Cum să mi se pară altfel ,,Internarea medicală”? Pleonastica exprimare, pe la începuturi poate menită a face trimitere și în alt loc, diferit de cel al îngrijirilor de sănătate, putea fi evitată printr-o formulă mărită, dar verosimilă literar. Parcurgând de mai multe ori textul mi-am dat seama de o altă inadvertență: punerea la comun, în Art. 110, a făptuitorului – dăunător și societății. Neluând în seamă cazurile – boală psihică, infectocontagioasă și consum de substanțe psihoactive, am cântărit nu cu talantul, ci cu rațiunea ce va să caute, din secunda în care a fost dovedit, infractorul în libertate, fiindcă doar pentru o amendă contravențională nu este nimeni tras de mânecă, ,,anamneziat” și trimis ,,… într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.”
Din cauza ,,revelației” de la Art. 109 nu scotocisem intrinsec maniera de însăilare a frazei. La fel și la Art. 111, am avut tendința să omit toate paragrafele anterioare cărora le este arondată interzicerea practicării unei meserii, însă mă văd obligat să-mi reîmprospătez memoria și să nu bag de seamă prea mult când vorbim despre făptaș și neexercitarea unei profesii, cel și cea interdicție survin nu în timpul executării pedepsei, ci după, ca măsură complementară. Practic, după conținutul Al. 1, instanța devine comisie de muncă și decide, doar pentru constatarea că fapta s-a derulat și a avut un deznodământ nefericit ,,… datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care-l fac inapt…”, încetarea practicării vechii sau momentanei îndeletniciri. Și ca să-și dovedească supremația, își permite să revoce această măsură abia după un an de la punerea în practică sau, dacă cererea inițială a fost respinsă, după încă un an (Al. 2). Timp berechet, interzicerea unor drepturi durează până la cinci ani.
Ce nu era printre rândurile cu limitări și nefaceri găsim la Art. 112: Confiscarea specială. Presupun că există o listă cu obiecte interzise de legea penală, de aceea nu mă mai grăbesc să dau cu tifla, atât doar, mi-ar fi plăcut, fiindcă se fac destule detalieri și reconceperi terminologice după nevoile Codului Penal, să mi se prezinte o definire a ,,bunului” , de asemenea se putea, pentru o mai puțin enervantă repetiție, trece cuvântul direct în Al. 1, ,,Sunt supuse confiscării speciale:”+,,bunurile”, după care, distribuit în litere, ar mai fi subțiat întregul. Se observă, deci, că interesul meu jurnalistic are în primul rând coordonate lexicale, apoi pe cele raționale. Iar lor, ultimelor, le acord atenția cuvenită. Lit. a) deposedează de toate lucrurile produse prin săvârșirea faptei penale. În dreptul lit. b) am ușoare rezerve, pentru că toate mijloacele materiale folosite oricum sau cu destinație către săvârșirea unei infracțiuni, ale făptuitorului sau altei persoane care a cunoscut ce se poate face cu ele, poate fi chiar o casă și ce este în ea. Mai mult, calitatea celui ce a pus la dispoziție necesarul ducerii la îndeplinire a unei fărădelegi este de…. Complice. Iar expropierea îl privește direct, altă speță, alte…. Lit. c) – confiscarea bunurilor ce au fost folosite după săvârșire pentru asigurarea scăpării sau păstrării folosului. O casă, un avion…. Lit. e) pare mai interesantă, ia de la hoț și le bagă statul direct în patrimoniu, chiar dacă obiectele aparțin victimei, dacă nu-i sunt restituite sau nu reprezintă despăgubirea acesteia. Să tăiem inic ,,despăgubirea” și să vedem ce înseamnă. Nu cumva înapoiere? Al. 2 recunoaște ,,enormitățile” Al. 1 și găsește de cuviință să caute o soluție de echilibru între faptă și concurentele mijloace de ducere la îndeplinire, confiscând doar în parte sau cu un echivalent bănesc pe măsură. Al. 3 poate deține recordul lipsei de minte, uită direcționalitatea înțelesurilor, de fapt o respinge în totalitate, opunând bani imposibilității confiscării de la Al. 1, lit. b) și c), pentru bunurile altora, venind cu ipoteza inversă, că n-ar fi cunoscut țelul uzului. Este clară condiționalitatea de la finele ambelor paragrafe: ,,… dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.” Nu lasă loc de echivoc sau antonimie. Deloc! Lit. b) este recitată la Al. 4 pentru neaplicare a faptelor ,,… săvârșite prin presă.” Calomnii, manifeste, nu? Adică să nu i se confiște tipografia, nu? Al. 5 – nu se găsesc obiectele, se plătește până la valoarea lor. Al. 6 renunță la deposedarea infractorului de produsele și foloasele obținute din exploatare dacă se înscriu la aceleași litere, b și c.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share