Propoziții pretențioase – Azer


Mor câte puțin la auzul și vederea expunerilor repetitive. Așa m-am dezlănțuit….
Fiecare cu trocul lui. Trezise în mine revoluția seria de șicane puse la cale răuvoitor de câțiva cu moț în frunte. N-o fi fost duetul Alex-Ilinca vreunul celebru, totuși, nici nenimeni nu se puteau numi, nu puteau fi ataș la manifestarea bruxelleză, ci vedete, de aceea m-am simțit dator cu cel puțin o reacție la adresa organizatorilor. Din pură dreptate. Calitatea de invitat presupune toată afabilitatea gazdei, nu-i bagi degetul pe gât oaspetelui ca vomitiv pentru toate câte i-ai oferit. Nici în cazul unei plăți pentru evoluția pe scenă nu se cade amenințarea cu expulzarea din inima solicitantului, oricât de defectuos contractul, tot impunea mesele și cazarea. Obligativitatea încadrării în programul grupului artistic însă m-a determinat să cred că bieții copii nu primiseră mai mult ca noi, doar blidul la bufetul suedez matinal al hotelului, prânzul întârziat din apropiere, bonul la micii ,,țigănești” și somn la cucuiata. Chiar mai puțin. Restul din buzunarele proprii. Membrii cabinetului se axau pe o precizie la minut ce n-a existat, nici nu avea cum, noi ne axam pe libertatea de mișcare și exprimare. Alex mai blând. Ilinca pornită. Și-o cred. Fată, deh! Mai un rimel, un fond de ten…. Și-un pic de artistă națională trecută granița nițel. Tânără, atee ca toate generațiile de dincolo de ‘89, cu axul principal calibrat pe distracție dacă tot n-a fost remunerată pentru iodlere.
A sunat a amenințare din gura cui fusese emisă alternativa ,,Ori program, ori o mie de euro pentru deputăție!” Cum toate deveniseră, de la intrare, până la ieșire, din sala de conferințe în vestita aulă cu deputați, de la toaletă pe hol, de la daruri la lipsa lor, de la…. Lucruri ce nu se pot vedea cu ochiul împrejmuit, redus la tăcere, păzit, numărat cu secunda și pasul, batjocorit cu superioritate și prostie deopotrivă. Indecență. Câtuși de puțin mă rușinez în fața bărbaților, mi-e jenă zero. În fața muierilor însă nu pot…. Tocmai de aceea ,,controlul de rutină” mi-a pus roșu-n obraz, indelebila imagine se derula fără oprire, îmi tot spuneam: ,,Mă axez doar pe scosul curelei, nu-mi cere nimeni să mă desfac la șliț!” Deși asta facem toți de fiecare dată. Prima suportată. A doua s-a produs lângă setul de steaguri, dornic să privesc uriașul poster în măreția sa, oprit de menajeria cu artisticării ce ocupase fondul spre a se imortaliza. A treia, consecință ăstei din urmă, că rămăsesem de căruță la plecarea cu liftul, ceea ce m-a pus în situația ingrată de a fi ocupantul ultimului loc în sala cu explicații…. Neocupat în primele minute. Simțisem că sunt…. Un apendice inflamat, gata să dea în septicemie. Și m-am auto operat. M-am exilat pe întâiul atol ieșit în cale, camera omoloagă alăturată pentru o rezecare completă de stereotipie redundantă. În aval, unul dintre puștii de cabinet mi-a picat în plasă, plevușca în ițele avei nu a putut scăpa ușor de dojană. ,,Mă iau de fufegaiul ăsta de baltă dulce, îi sar la grumaz ca cel mai feroce avat.” Mă axai pe întâia nemulțumire: tratamentul cu pastile recomandate între 7 și… 12 ani. După, copilul te ia la mișto. Generalități ca ,,Parlamentul European este…”, ,,… face…”, ,,… încurajează…”, ,,… sugerează…”, metri pătrați, număr de camere…. De la apă și telefon, calitatea ei, respectiv rooming…. Și veniră destule în sprijin, un singur dozator pe întreg palierul de la etaj, acolo de unde ,,prostimea” se dă participantă la dezbateri, ocupat de o familie de băutori profesioniști, consumatori de lichid incolor și pahare de plastic deopotrivă, cadouțele noastre trecute pe alte nume, de primari veniți adhoc din neant și alipiți nouă, wifi-ul cu program special, neliberat de sub jugul userului și parolei….
N-am ieșit grozav în poză. Măcar eram singur-singurel în toată sala, unic vizitator, amuțit după câte ,,revoluții” îmi trecuseră pe la gură. Privilegiul nemulțumitului. Liniștitului că dincolo de ușile celor două aule, de unde scăpasem și unde îmi găsisem refugiu, ocupat la scurt timp de omul-radio-solist de folclor și intervievatul deputat de ne chemase la dânsul conform cu statutu-i – i se permite să mâne o turmă de… 100 bucăți românași anual -, puteam căpăta privelnic dimensiunile exacte ale edificiului și celor ce se pun la cale: de la mare spre nimic. Să nu se sperie nimeni dacă în jurul capului se văd oarece aure, n-am devenit sfânt după evoluția solo. Mai curând înțelept.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share