Propoziții pretențioase – Asce


Bănuiți ce este ipocrizia. Speram la mai puțin din partea….
Din calea arabelor fețe m-am ferit încă de două ori, puterea mea de concentrare se diminuase consistent, din frumusețile vizuale și cele senzoriale păstrate în suflet nu-mi puteam închipui nimic, arau arăboii asfaltul de parcă-n față se-ntindea un imens deșert, se-mprăștiau precum puful păpădiilor și apoi se adunau ca furnicile la mușuroi, uitasem de grupul statuar cu asin, cal, serv Sancio și master Quijote, de tânărul interpret al carusoianei ,,Te voglio bene assai” în stil domol franțuzesc, de parcarea auto spiralată în al cărei labirint firul Ariadnei ar fi devenit o pânză firavă de păianjen, ruptă la primul viraj. Aici erai la minus unu, în capătul opus la minus doi, priveam fără de dumerire crezând că ne învârtim ca orbeții în cerc. Bomboanele de un euro patruzeci, aurul de pe trei fațete ale careului de palate, goticul sumbru, negru-verzui, opus galbenului ce poleia piatra alb-crem a opulenței regale din alte vremuri, ,,Constantine, Constantine” infantil țigănesc în buricul burgului de odinioară, tălpici și oase, oale și ulcele, un superb pian alături ce-mbia la interpretări Frank-iene, ritmuri Stromae-iene, ,,știați că?”-uri despre Jaques Brel, cele patruzeci de sortimente de bere la vitrina de interior a barului, tăvile lipite de la nivelul nasului pe sus până-n cerul tavanului….
,,Arzi, nație nătângă!” înainte să faci alteia de petrecanie. Auzi la ei, așa vrea Allah! Debusolați, nu credincioși, mai curând atei, cu un mod particularizat de percepere a vieții: nici ei, nici restul. Atât. De-ajuns cât m-am enervat atunci, nu mai ațâț iarăși focurile lăuntrice. Când simt pericolul reacționez și de prea puține ori reușesc să-mi ațin imediata pornire, să mă apăr feroce verbal, să dau din mâini larg a nemulțumire. Într-un caz, unic, să-mi folosesc sputa pe-un nuntaș bățos de obârșie rurală și să execut un looping mortal spre al său grumaz. De la nivelul ,,standului” cu muzicanți la o… nuntă.
Mă mir inutil c-ar putea scurta cineva zilele oricui, mă nemulțumește că-s unii mai neciopliți, mai…. În zadar. Degeaba. Să pic din picioare, luasem însă loc. Ce-mi aude urechea? Un adolescent întreba dacă filmele sunt titrate sau dublate. Vorbea fără greutate româna în ,,aula”-hol a căsuței noastre de cultură. Cine să-și închipuie un analfabet în limba-i de baștină, probabil la fel și-n cea pe care părinții i-au ales-o în anii de acută lipsă a unui loc de muncă în patrie prin deșertica Spanie, pentr-o avuție înșelătoare. Eu nu cred în povești fantastice cu necunoscuți în necunoscut, nu cred în succesul lor deplin pe alte tărâmuri. Iaca, vine-un Vasile de la coada vacii, cu doi lei în buzunar, coboară din microbuz în autogara din Bruxelles, este întâmpinat cu urale și ovații, i se asigură imediat azil fiindcă s-a pus să urle că-i maltratat de regimul…, hai, fie Psd, să vă fac pe plac, sau nu, că-i făta Joiana doi vițeluși pe an când căpăta de la Pdl subvenția, primește o casă, o mașină, un job, mâncare….
Să nu vreți a vă pune în locul meu, avem, se pare, concepții diferite despre confort, siguranță și împlinire. Chiar și despre relațiile pasagere. Aștept să fiu tratat cu respect. Măcar atât cât toate aceste neamuri imigrante sunt astăzi la mare prețuire pe continentul raselor pure. Cel puțin cât oricine traversează spațiile pietonale sau se pironește cuminte locului.
Ah! Intenția mea dintâi. Am ajuns precum țiganii, ne-a mai rămas din limbajul zilnic mai puțin de jumătate din vocabularul român, restul americanisme. Sunt curios cât va mai rămâne din țară uzual.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share