Propoziții pretențioase – Achii


Vizitați un aeroport. Stați departe de toate cu gândul și priviți. Notați observațiile amănunțit. Trimiteți o copie a raportului prin poștă. Deschideți-o peste….
Am așteptat aproape nemișcat, pașii mici, sprijinirea de balustrada de sticlă, construită special pentru protejarea de eventualele căderi lângă lift și scările rulante, când pe o mână, când pe alta nici nu se pun la socoteală. Alex ieșea des la fumat, iar Dan căuta dincolo de fly-port o soluție la neajunsul său. Străin, păzitor de bagaj, lipsit de orice mijloc de comunicare. Spectator. Ochii? Acere. Acolo, în punctul cel mai ferit de milioanele de trasee desenate în grabă, nu te poate acuza nimeni de indiscreție, călătorii abia dacă reușesc să prindă un reper în lungul itinerar derulat între intrare și urcușul în avion, mulți sunt la cel mult, aidoma mie, al doilea zbor. Totul nou, chiar dacă amintirile tind să-ți semnaleze comuniuni anterioare cu locul, de unde?, se înșeală, ce-a fost la ieșire nu are nimic din ce găsești acuma, la debutul returnării. Acuzi lipsa de atenție, ai acute mustrări de conștiință, iar într-un târziu aderi la spațiul internațional ca un nou venit. Ca un copil în căutarea mamei și tatălui sau cel puțin unui frate. Ușa glisantă. Chinezi – grupați, vârstnici în majoritate, derutați mai ceva ca persoana-mi, puști pierdut în marea derută a repatrierii, cu mine interogative. Arabi, familiști după regula eu și turma, adică după ierarhia celor ce aderă la ideea că femeia și copilul sunt elemente secundare: bărbatul mai întâi și numai el în toate. Africani, franțuziți, cu femele îmburtoșate, rar fără puiet la dospit, colorate, buzate excesiv de sarcină, cu sfârcurile îmbățoșate ca glontele de mitralieră…. Specie frecventă – stewardese, ca-n reclame, veți fi de acord cu mine că afurisitele chiar sunt frumoase, iar uniforma albastră, de notat cu zece pentru creator, un adaos ce sporește această percepție. Suedezi, blonzi, cu copii la fel de bălai, cu acnee frecventă, amețiți ca orezarii, culoarea predominantă probabil afectează negativ orientarea. Adaug apatridele, mestecătoare de gumă, înțolite evident să atragă atenția asupra unei părți corporale, sațiate de atâta cunoaștere a mapamondului. Manipulanții de cărucioare doldora, de neînțeles pentru garderoba imensă la purtător. Bineînțeles, cum la niciun accident mondial nu lipsește un român, nici airport-ul nu se poate descotorosi de… țărani. ,,Regn” din care nu mă pot exclude cu fapta.
,,Aedul” popular nu putea inventa decât texte pentru ,,ușa cortului”, cuvinte de acriu, acuze birjărești la adresa creatorului atâtor feluri de nații și lăsării lor în voia cea mai dezordonată, din ceea ce pornise ca o sesiune în care îmi propusesem să admir reușitele Domnului, am ajuns să adopt poziția contrară: artistul cosmosian și-a ratat cariera. Dar n-a dat greș la transportul ,,Brațelor de muncă” în ziua și ora stabilite.
Revenirea glorioasă, daniană, a dat startul maratonului cu obstacole de 30 aprilie: escalada primului etaj, emiterea biletelor, etichetarea și verificarea bagajelor de cală, despuierea…, verificarea la bolentin și belet, așteptarea în sala pașilor pierduți, secunda verificare la ausweiss, calea spre tunelul…, ultima căutare la tichetul de zbor. Acruț e prea puțin ca să descriu starea fizică de la stomac până în buzele gâtului după atâta tevatură, întinsă pe o jumătate de kilometru, poate și-un dram peste. ,,Mi s-a acrit de-a binelea, nu mai pot cu atâta conformism, să nu mai aud de extramăsuri impuse doar fiindcă nebunii și descreierații sunt puși pe picior de egalitate cu insul ordinar, dornic să traverseze cât ai clipi sutele de metri.’’ Cu mâna pe inimă declar că aș fi renunțat la transferul rapid sol-aer-sol dacă eram eu plătitorul. Atâtea vămi, atâtea parcele bătute cu piciorul, atâtea priviri indiscrete în măruntaiele intimității, atâta tupeu comercial, cu greu poate fi admis. Admit ipoteticele amenințări, dar scoatele în afara perimetrului populat cu normalitate, sunt conștient că răsverificarea este mama eliminării greșelilor, execută totuși operațiunile într-un șir strâns de ghișee, ori ai privilegiul domniei, ori pe-al navetistului cu rata la Căscați, îmi dau seama că mănâncă și ei o pâine, dar să-l golești pe client de apa sau sucul achiziționate la câțiva lei ca să faci forțat-obligat actul cumpărării, când antepenultima poartă te ghidează doar prin shop-urile exorbitante, produce revoltă în creier, o acută senzație că ai față de idiot….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share