Fărădelegea lui Călin – Thales, balmeș


Mi-a stat în… pix să vă spun că ,,Așa mai vin de-acasă!” elaboratorii Codului. Fusesem pregătit să-i belmejesc apoi pentru setul de întrebări dintru început fără răspunsuri….
Voiam chiar să laud. M-am împiedicat însă exact la finele Titlului II, Art. 52. Cu patru alineate, ultimul doar cu ligamentare pentru Art. 50 și 51, s-au îngroșat rândurile, și așa masive, legii penale. Două situații, ,,… din culpă sau fără vinovăție…”, doi protagoniști: săvârșitorul și înlesnitorul ori determinantul. Deranjul la bibilică, luați cuvântul drept cap, a fost declanșat de această paranteză cu o adunare de două sume și distributivitate inutilă, pentru ,,ajutor” despicat în două alineate, pentru executantul principal cuprins numai în unul, Al. 1. O frază lungită cu parte majoritară din cele inserate inutil m-ar fi mulțumit pe deplin. De fapt, Al. 1 are o hibă, nu menționează dacă contributorul la fapta ,,cu intenție” este sancționat și pentru adaosul ,,complicelui”, fiindcă acesta are toate calitățile necesare catalogării astfel și care ar fi cota suplimentară. Practic Al. 2 și 3 sunt inversele primului defalcate pentru ,,culpă” și ,,fără vinovăție”, având la final ,,… se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție.” Mult orz, multe gâște….
Și tot nu este complet meniul. Tardivă precizarea. 52 de articole ,,serioase” fără bază: această înșirare de pedepse principale la Art. 53 – detențiunea pe viață, închisoarea și amenda; pedeapsa accesorie – interzicerea unor drepturi – în conținutul Art. 54; pedepsele complementare – iar interzice…, degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare. Mă opresc la acest din urmă Art. 55 ca cetățeanul… tulburat. Eu, cum să iau accesoria și complementara interzicerii…? Unde e mai bine să o încadrez? Să mai fie oare anunțul public un motiv de crăpat obrazul sau împlinire de răzbunare încât să fie perceput ca daună morală pentru făptaș?
Sar de nerăbdare tocmai la Art. 60. Uite, domnule, pentru ce-mi făcusem sânge rău, pentru închisoare, pentru cea cu durată determinată: minim 15 zile, maxim 30 de ani. Ducă-se!
Iată un caz. La 35 de ani un individ devine clientul detenției pentru totdeauna. Ori pe perioadă nedeterminată. Aș fi uzat nedeterminabilă la Art. 56. Oricum…. Art. 57 pune pravilă gândindu-se că ,,banditismul” devine acceptabil după 65 de ani și i se îngăduie noului pedepsit o derogare de la detențiunea – semnalez forma ,,elevată”, improprie… – pe viață, în schimb oferindu-i-se treizeci anișori…. Un gest reprobabil. Să-l ții pe tataie după gratii târâindu-se în ritm flatulentic, dacă reușește să mai facă vreun pas, mi se pare inuman. Un arest acasă, alte forme de omorât sufletul, dacă sălășuiește în vreunul, fiindcă oasele garantat nu i se mai pot rupe spre învățare de minte. Da, interzicerea unor drepturi, stipulată la punctul terminus al articolului, ar fi foarte nimerită, să nu-și mai vadă nepoții, fiii, neamurile niciodată, să nu una, alta ar seca la suflet moșneguțul. Așa da pedeapsă! Art. 58 face posibil acest transfer și în timpul executării, cu specificația să fi avut un comportament ireproșabil…. Se spun mai multe în draga înșiruire cutumiară de specialitate, lemn curat de meliță stricată, cu precizarea imposibilității împlinirii a toate câte judecătorul i le-a scris în sentință pentru aducerea pe calea dreaptă. Revenind la debutul paragrafului, în baza Art. 59 și transferului de la maximul maximului la maximul minimului, ,,pungașul” nostru se poate ,,libera” la vârsta…. Deci, inclusiv ei sunt oameni și ,,ies la pensie”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share