Fărădelegea lui Călin – Hit the rope, Jack!


Trebuie nerv tare când constați că o dimineață întreagă s-a pierdut pe cale electronică, nu mai puțin când citești….
Nici pe departe nu am gătat Art. 66 din Codul Penal, înșiruirea de restricții cuprinse-ntre literele ,,a” – ,,o” erau parte în Al. 1. Al. 2…. Aduce vorba despre primele două interdicții ,,Când legea prevede…’’, care, nu se spune, pentru a le aplica eventualei ocupări a unei funcții publice. Al. 3…. De parcă nu se specificase imediat înainte, impune cumularea celor două interdicții de către instanță. Constat că doar începutul și finalul Al. 1 prezintă interes, o dată pentru infractorii străini, neexpulzați, dacă prin părăsirea României ar fi tratați inuman, degradant ori ar fi torturați în țara de baștină – Al. 4 și a doua oară pentru particularizarea barierelor de apropiere și comunicare cu victima, rudele sau complicii -Al. 5. Probabil în metri și zile.
Scăpasem din vedere la scriitura primă stipularea expresă că și amenda reprezintă temei pentru construcții judiciare completative la Al. 1 , Art. 67. Ca și-ntâia dată mă declar împotrivă, la fel cu alte luări asemănătoare de poziție. Restul de ghidaje pentru constatări suplimentare mi se par neavenite în contextul unei pedepse contravenționale pecuniare, adaosurile toate țin doar de protecția societății și indivizilor ultragiați, care, doar prin detenție pot avea efect maxim. Al. 2 se confundă cu omologul Art. 66, doar că inversează ordinea și generalizează conținutul: ,,Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.’’ Al. 3 îmi lasă de înțeles și nu prea, fiindcă nu explică ce înseamnă ,,… suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.’’ și de ce iar un tratament preferențial pentru infractorii străini, astfel păstrați în frumoasa și minunata Românie.
Chestiunile se leagă ombilical întrucâtva cu primul alineat din următorul articol: 68. Numai că dispune începerea,,complementarelor” imediat ce amendatului i se decide ,,cota” – lit. a). Lit. b) opinează, conform declarațiilor cu suspendarea…, aplicarea adaosului după rămânerea definitivă a hotărării. Numai repetiții la relevanțe…. Lit. c) – după executare, grațiere…, însă știam deja. O altă aberație…. Al. 2 obligă același venetic pungaș să-și ia tălpășița dacă a fost eliberat condiționat. S-o iei la fugă de nebun și să nu te mai oprești. De privit în urmă, nici atât! Altfel ar fi sesizat că în cazul mai propice i s-a permis să șadă aci, la noi. Al. 3 nu-mi definește suspensia pedepsei, dar spune că se poate revoca, ceea ce ar explica nebuloasa din raționamentul ființării sau nu pe teritoriul patriei noastre a străinilor delicvenți și că orice conversie aduce cu sine un rest de pedepse complementare la finalul executării zilelor de închisoare. Suceală verbală….
I-am spus eliberare sfârșitului…, termen cu care în trecut se diferențiau tâlharii de ostași, în sine și ei niște condamnați la silnicia unor mișcări și privațiuni de libertate cu acord propriu. Forțat. Văd însă că ceea ce era un AMR suportabil, prognozabil, a devenit apanaj pentru ieșirea pe poarta penitenciarului: liberare. Și mai știam că cele militare au un tribunal personal, că regula civilă se ignoră în ,,folosul” ,,reglementului” indiferent sau mai ales dacă este activ. Iar cine ridică rangul îl și coboară. Specificări în sensul de față nu sunt. O fi în altă… parte. Ce reține atenția la Art. 69 în cele trei alineate: degradarea și pierderea dreptului de a purta uniforma, obligatorii pentru sentințe mai mari de 10 sau pe viață și opționale dacă aceasta este cuprinsă strict între un cincinal și o decadă. Parcă ce mi-e o zi dezonorat, ce toate până la urma urmelor. Ce le! Rușinea nu se mai spală niciodată. Și ei o știu cel mai bine!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share