Fărădelegea lui Călin – Leanca văduva


Făptaș, protagonist, participant, realizator….
Un ,,domn”, nicidecum o doamnă, căutând secțiunea de aur a unei rânduieli, în principiu, egoiste. Creator de strâmbe. Vinovat. Condamnabil. Săvârșitor de pedeapsă. Chiar târzie definirea, chiar degrevată de sinonimia oarecum necesară pentru gloata de ,,neînțelegători” ai terminologiei aplicate, avem confirmarea că încă un cuvânt trece de partea licită. Art. 46, Al.1: ,,Autor este persoana care săvârșește nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.” Și scriitorul, compozitorul, inventatorul, se mai pot numi autori? Coautorii din Al. 2 devin stăpâni pe vocabulă, autoconferindu-și prima explicație din Dex? Nu meritau ultima poziție?
De teapa lor în articolele 47 și 48 sunt instigatorul, cu puteri ,,nebănuite” de persuasiune și complicele, dispersat în două alineate, pentru cazurile de ajutor și înlesnire pentru autor și tăinuirea bunurilor sau favorizarea faptelor acestuia, chiar dacă după producere promisiunea este încălcată.
Ce pățesc dânșii? Cât obține infractorul principal, tot atât primesc și cei din cârdășie, cu specificația personalizării fiecărei contribuții și a altora de găsit pe la Art. 74. (Art. 49)
Cale-ntoarsă. Iarăși. Pentru legătura viitorului Art. 50 cu 45. Două vorbe cu ipostaze contrastante: natură și conținut. Aceeași și același. Diferit. Art. 45 scornește pedepsele complementare, accesorii și măsurile de siguranță pentru pluralitate de infracțiuni. Ca să mi se fixeze noțiunea și, vorba lui nea Vasile G., să priceapă tot natul cât încasează insul când din dezinteres și plictiseală de câtă detenție a făcut, pluralitatea intermediară este în sens larg recidivă, săvârșită din culpă, mai puțin gravă și mai puțin sever pedepsită. Lipsesc și de aici detaliile descriptive, au pe undeva sensul prim, însă, după cum a evoluat limbajul juridic până la acest moment, mă pot aștepta la surprize și particularizări diferite de normalitate. Al. 1 indică modul de calcul, la pedeapsa principală ,,… se aplică… și o pedeapsă complementară…” Al. 2 adună identic, numai că avem completativele de aceeași natură sau diferită, dar cu conținut diferit. La natură și conținut de același tip avem două variante: concurs de infracțiuni și pluralitate intermediară atrag executarea celei mai grele pedepse; recidiva pune peste condamnare – Al. 3. Al. 4 scade din complementară ce s-a ispășit deja. Ofertant este Al. 5 ce permite ca la încetarea pedepsei principale să se încheie și cele accesorii. Al. 6 pune la socoteală măsurile de siguranță de aceeași natură sau diferită și conținut diferit și le cumulează. Al. 7 cam în același ton expune problema, doar că alege dintre măsurile de siguranță pe cea mai mare.
Ușor anstractă noțiunea ,,circumstanțe”, prezentată în Art. 50, doar se prezintă rolul lor în cazul repercusiunilor asupra făptașilor. Al. 1 ,,dezminte” legătura între ce este al autorului și ce este al celorlalți. Al. 2 nu cruță pe nimeni din ,,ceata” infracțională pentru cunoașterea circumstanțelor referitoare la faptă.
Să răspundă pentru ilegalități. Indiferent dacă denunță săvârșirea infracțiunii înainte de descoperirea faptei încât consumarea acesteia să fie împiedicată sau dacă îi pune capăt chiar el. Art. 51, Al. 1 îl absolvă. Al. 2 găsește de cuviință să-l penalizeze pentru ceea ce cataloghează Codul drept faptă penală, dacă este ,,validă” una dintre puținele acțiuni dinaintea denunțării.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share