Cotețul cu metafore – Cazonă


Cazonă

Ia! Atențiune! Drepți!
Fete și băieți deștepți!
Vă dau veste tuturor,
Din poziția ,,onor”!
În sfârșit, s-a aprobat!
Dilema s-a rezolvat!
S-a demonstrat că se poate
Transfer de proprietate!
După lupte ,,seculare”,
Unitățile militare,
Se ,,predau” la Primărie,
Pe o foaie de hârtie…
Nu știu dacă-i rău sau bine,
Dacă mă-ntrebați pe mine!
Căci rămâne de văzut,
De-i bine ce s-a făcut!
Circula un zvon banal
Despre-un parc industrial,
Ce-ar urma ca să răsară,
În aria militară…
Și-ar crește de nșpe ori
Șanse de investitori,
Care, astfel, ar avea,
Loc de construit ceva!
Să facă locuri de muncă
La tot omul să ajungă,
Și s-o ducem toți ca-n rai,
Cu așa nivel de trai!
O să ne dorim, pe stradă,
Câini doar cu covrigi în coadă,
Care vor lătra-n… chineză,
Uneori, chiar în engleză!
Doamne, care ești în nori,
Adu-i pe investitori!,
Și dă la autorități
Noroc, nu ca alte dăți!
Iată cum și de-astă dată,
Salvarea-i tot la armată!
Care, chiar așa, cazonă,
Tot ajută în vreo zonă…
Își rupe din ,,trup” bucăți,
Și dă la comunități…
Poate-așa vor fi priviți
Că nu sunt chiar… ,,nesimțiți”!
Zic, deci, să ne bucurăm,
Proiecte să așteptăm
Căci orașul e-n mișcare,
Tot în pas de… defilare!
Drepți, culcat, salt înainte,
Cu prosperitatea-n minte,
Până când, în urbea toată,
Va fi iar ca la… armată!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share