Cotețul cu metafore – Cădere în liniște


Cădere în liniște

Foșnetul liniștii
Îmi pătrunde în fibre
Îmi reduce la tăcere absurdul ființei
Un amalgam de umori, materie cenușie
Praf și oase se prăvălesc către un abis
De care sunt conștient
În subconștientul meu primordial
Caut punctul fix al Universului
Unde voi așeza ușor
Praful strâns pe copitele de nomad
Ale timpului, prea devreme grăbit.
Nu e ciudat atâta zgomot al liniștii?
Nu știam că îți pot sângera urechile
Din cauza șoaptelor!
Nu mai aud verdele ierbii mlădiu
Ce se înclină grațios în adorație solară,
Și nici tremurul spasmodic
Al pământului frământat sub tălpile pline de noroi
Ca o pâine într-o albie de lemn
Nu mai aud plânsul suav
Al cumpenei fântânii
Cu apă vie, sevă de adânc și lucire-ntunecată
Nu mai aud strigătul de cuc
Etern singuratic, strajă la izvoarele timpului
Nu-mi mai aud ceasornicul
Din buzunarul de la piept, înlănțuit…
Nu-mi mai aud strigătul ce se pierde
Într-o mulțime vidă, într-un foșnet de liniște…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share