Cotețul cu metafore – Ce-ar fi, de-ar fi


Ce-ar fi, de-ar fi?…

Ce-ar fi să fie, totuși, când va fi…
Ce-a fost odată albă neființă,
Ce-o fi să fie mâine, va veni,
Din spirit, întrupare-ntr-o ființă..

Ce-a fost, noi nu știm dac-a fost,
Și nici vreodată, dac-o să mai fie!
Veni-vor vremuri triste, fără rost
Și fi-va iarnă-n suflet pe vecie…

De-ar fi să fie iarăși ce-a mai fost
În vremea veche-a verbului ,,a fi”
Mi-aș căuta de-acum un adăpost
La umbra deasă a scurtei veșnicii…

Să fie iar ce-o fi menit să fie,
Putere n-am, și nu mă mai opun
Sunt mic și-a mea nimicnicie
Mă-nchide-n stele ce apun…

Și cum ar fi, de astea n-ar mai fi,
Eternități pierdute la ruletă
Noi oameni mari, din nou copii,
Și-o clipă de iubire, desuetă?

De ce n-ar fi ce vrem să fie?
Amarnic rătăcind printre iluzii
În lunga vieții noastre nebunie
E loc prea mult de spaime și confuzii

Cumva, va fi! Orice poate să fie!
Vom fi pe lume singuri, cu dureri,
Mult prea bătrâni, uitați de veșnicie
Roși de regrete, storși de mângâieri…

Ce-ar mai putea atunci să fie?
Când n-a rămas nimic din ce-ar fi fost?
Luați pe copite de-a vremii herghelie
Împrăștiați prin ere, fără rost…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share