Propoziții pretențioase – Anse


29 de etaje. Clădire medie.
Vizita noastră nu putea ocoli simbolul bruxellez, nu curțile regale, nu…. Atomium, țintă fixă. Un fel de arac cu bile-n vârf, cât să-nțeleagă privitorul de departe că are-n față un cub sprijinit pe-un colț, trebuie totuși o distanță considerabilă ca să-ți dai seama ce figură geometrică reprezintă, iar mie nu mi-a putut da prin cap atunci ce este. Doar de pe panta abordată molcom, chitiți să găsim una dintre clădirile cuprinse-n nostalgiile lui Cristin, am reușit să conturez imaginea reală, comparabilă în inimile belgienilor cu faimosul turn francez. La destinație stupoare, în loc de terasa unde-și însetaseră odinioară dragostea găsisem cel mai roșcovan pământ arat, după ce traversasem un podeț și intrasem în altă arcă, plină de tot felul de afișe cinematografice și oameni de toate vârstele, potriviți unei promenade de sâmbătă pe-ncinat, dar agreabili, etnia de obârșie părea unitară și mai ales europeană. Lăsasem deja în urmă alte ,,corăbii-arce” unde hălăduiau nestingherite nații pestrițe, indo-asiatice, pe scuarul de iarbă, este voie de la împărăție!, și în inima Atomiumului, în ale cărei atrii și ventricule nu mai aveau loc la acea oră patru globule: trei albe și una roșie. N-am întrebat despre statutul comercianților de antichități stradali, așa, ca să-mi dau seama cât de mișel poate fi statul român când aplică amenzi bătrânelor vânzătoare de legături de pătrunjel, în fața exponatelor se deschid porii amintirilor și se țâmboaie pentru câteva secunde. Dintre toate drăcoveniile scoase
pe taraba improvizată doar una a stârnit defectele mele infantile: un moșnegel de patefon.
,,Taică, ia d-aci un arco autentic, cum doar la curțile noastre împărătești se-auzea acu un
veac!”
L-aș fi ascultat încă o sută de ani, doar că itinerariul nostru avea de acoperit și alte parcele. Pavate. Un întreg centru vechi, de la picioarele oxidate de măgar până-n buza cartierului cu băieți credincioși ideii că viitorul omenirii este rezervat unui el și un… el. Și-napoi. Arai astfel cu piciorul ogoarele îngrânate cu pașii zecilor de mii de vizitatori zilnici prezenți pe aria unor locuri…. Fascinante, dacă ai răbdare o secundă cu fiecare edificiu în parte, cu aceeași cărămidă arsă pe frontoane, prepusă ingenios, inclusiv la noile construcții peste un strat consistent de vată minerală, artă curată. ,,Haideți să vă arăt prima clădire în jurul căreia s-a fondat Bruxelles-ul de azi.”, și-o pornirăm într-acolo. Cum arar ai șansa unui așa ghid, la discreția căruia parcă era întreaga istorie, mi-am reiterat mintal intenția unor lungi și diverse lecturi. Dacă aram de mic râmul beletristicii, aș fi fost dat în pârg la momentul de față, dar cui să-i ardă de Rebreni, Petrești, Predaci, Paleri, Ghoeți, Shakespearieni, Youngi, Prousti…, mie-mi cântau păsărelele arii și cifrele se-ncovrigau în cârlionții pletelor adolescentine.
Sau invers, fiindcă nu am putut niciodată acorda prioritate totală vreuneia. Două ,,arme” de folos la-mpușcat momente de glorie și satisfacție, la salvat pielea în situații limită, fără să-mi arog primordialitatea în fața nimănui, în arte, precum și-n științele exacte, fiecare deține prerogativele genialului deopotrivă cu ale penibilului. În primul rând în proprii ochi.
Apud cine-o fi descoperit legătura indisolubilă între ele, minte aptă să furnizeze, după intense căutări ale esenței, un așa citat celebru: ,,Matematica este muzica rațiunii.” Și muzica….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share