Propoziții pretențioase – Afif


Sinucidere curată fiecare efort. Nu-s zile să nu mi se reamintească truda dublă pentru fiecare pas din viață. Și cu ce începe fiecare? Cu scrierea: bastonașe, liniuțe, puncte, cifre…. Apoi număratul la abac, ce chin, misterioasa ramă cu sârme și bile mi-a dat de furcă un an până să-i pătrund metoda. Abia ce-o jucam pe degete că învățătoarea ne-a și descotorosit de ea: ,,Tabla înmulțirii!” La clasa a doua primeam această nouă provocare printre alte câteva, iar la final culegea laurii cel mai abil, o dată premiat pentru notele cele mai mari și încă o dată evidențiat pentru implicare prin alegerea în fruntea colectivului de pionieri ai clasei. Cine merita avea tot dreptul, cine nu, pierdea rândul la aprecieri și aștepta o tură următoare. N-am fost primul niciodată, de aceea am apucat trecerea cravatei roșii pe sub epoleții cămășii albe de nailon în runda a doua, în serie cu toți cei ce luaseră mențiune în primul an de școală, pe bune. Diferență mare. Pentr-un 9,20 medie generală mâncai silabe și adunări la prânz, dimineață și la cină. O să mă abat din povestit doar cât să mă arăt sceptic cu privire la reevaluarea sistemelor de valorizare și notare cu calificative, cuvintele sunt uneori atât de sărace că nu pot determina cantitatea de informație acumulată. Un abis al rațiunii, gândită socialist în capitalism, o metodă de uniformizare mai ceva decât în cerințele doctrinare comuniste. Se impunea la un moment dat să treacă pe cât posibil toată școlărimea clasa, abuz înfierabil, dar cu mai mult de cinci nu ajungea nimeni la liman, în plus, plutea asupra celor trecuți ,,de milă” un abur de dispreț dens, de la colegi la profesori, cei ,,acceptați în silă” nu se simțeau tocmai confortabil să fie arătați cu degetul a neștiință. De aceea, chiar la clasa întâi exista o reală concurență. Doar când pronunți suficient și considerațiile pentru munca depusă par cel mult satisfăcătoare. Și cum să vină copilul acasă cu FB fără să-ți frămânți mințile cât să fie? Zecele era zece, fără greșeală, nouă avea sub semnătură înroșirea a cel puțin două locuri, optul vreo patru și așa mai departe. La șapte deja erai candidat la meseria de acar după spusele oricărui profesor, acea meserie de jos în ierarhia celor de la Căile Ferate. Cum să mă convingă scala nou propusă când eu știu că ,,bine”-le a fost încadrat între șapte și opt, unde se postau acei elevi numiți ,,mediocri”, iar ,,satisfăcător”-ului, de la cinci la șase, i se servea acel tipar al prostului. Ce dramă erau toate aceste cifre minore, ce jale dacă obțineai patru, ce impertinent deveneai pentru un 1, 2 și 3. Urechiri, mustrări, chemări la director…. N-a fost nici plop, nici acat subiectul lecției de la botanică pentru care-am încasat primul 4, discursul moralizator al profesoarei a fost atât de acid și acuzator încât era prima oară când pavilioanele auditive și obrajii s-au umplut de-un roșu dureros, senzația de arsură îmi dădea impresia că voi exploda în scurt timp. Când i-am dus carnetul mamei… Perechile ei de palme s-au potrivit exact peste dos și de plâns mi se-mpestrițaseră mațele, iar plămânii, acin lângă acin, îmi sughițau fiecare respirație. Acir și-acum că am să uit acel prim episod când cheia s-a rupt în broască și mutra acră a profesoarei, reticentă la explicațiile unui proaspăt ieșit de sub tutela învățătoarei. Acri fuseseră și strugurii de c-o lună înainte, unde aceeași profesoară, cu trening bleumarin, părea domestică, mă privea așa c-un ochi a simpatie după credința mea de nouă ani și-un pic, falsă, nesațul cu care vârâse ,,țâțele vacii” în gură, acre ca naiba, culese din găleata colegului Dorinel…. Dar despre întâmplările năstrușnice de pe celebrul acru de vie unde ne-am făcut veacul noi, cei de la B, o lună încheiată altădată.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share