Fărădelegea lui Călin – Partaj


Nici cu gândul să nu gândești, mai ales cu fapta.
Dar sunt șanse sporite să primiți răsplată nu tocmai cuvenită. Pe la Art. 33, fiindcă poate să nu pățească nimic cel cu tentativa, Al. 1 anunță că pedeapsa este încasată ,,… când legea prevede în mod expres aceasta.” Totul la jumătate: infracțiunea spune 30, penalizarea încercării 15, gravitatea cere maxim, întreaga viață, mărinimia judecătorilor îngăduie doar 10-20 anișori. Pentru astfel de cazuri merg pe mâna sfetnicului meu, limbaj codat total, descifrabil doar la analiza relelor. Aș lua datele, le-aș introduce-ntr-un ordinator și l-aș lăsa pe el să extragă numărul corect la loteria sentințelor. Drept o fi că nu și-a dus răzbunarea până la capăt atentatorul, dar intenția vădită nu-l poate absolvi de nicio vină și nici de gravitatea ei. De la mine cât se poate de mult.
Ce spune Art. 32? Că ,,Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.” Fuse Al. 1. Al. 2 se exprimă nu încifrat, ci atât de… defectuos formulat încât poate lăsa portițe de scăpare. Iată. Se zice ,,Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.” Prin urmare, o greșeală, o secundă scăpată de sub control, plus, minus, transformă un posibil infractor în cetățeanul cel mai ingenuu. Să fie oare corect?
Să mă credeți că oricât mi-aș dori un limbaj sofisticat, la incriminare toate au nevoie de simplitate. Art. 34 folosește pentru indivizii de rând, din masa cărora se aleg cei mai frecvenți beneficiari ai Codului Penal, cuvinte pretențioase, forme ale lor greu pronunțabile și uzitate nu tocmai bine: ,,s-a desistat” și ,,încunoștințat”. A desista înseamnă a renunța la ceva, prezentat astfel, cu referire la acțiune asupra propriei persoane, pare a înlocui omul cu fapta, ceea ce schimbă radical înțelesul primordial, iar dacă abordăm explicația ,,a se lăsa de”, avem deja o eroare de exprimare: ,,a se desista” – ,,a se se lăsa de”. Problema lui ,,încunoștințat” – doar de directețe, a înștiința sau a face cunoscut mi se părea mult mai nimerit. După literatură…. Tot literatură. Precară. Al. 1 – ,,Nu se pedepsește autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoștințat autoritățile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată sau a împiedicat el însuși consumarea infracțiunii.” Cazuistică diferită tratată la fel. Din nou un ins spălat de păcate, a dat în cap, s-a căit până să afle cineva de fapta-i reprobabilă. S-a autodenunțat înainte să dea în cap și i s-a iertat gândul. El însuși și-a suprimat acțiunea, ca-n filmele cu posedați, în delicvent sălășuiesc doi indivizi: unul rău și unul bun. Cum binele învinge totdeauna…. Al. 2…. Contrar primului. Îl arde de nu se vede. ,,Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune….” Arde-i, neică!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share