Fărădelegea lui Călin – Intrăm în pâine


Din păcate aceeași. Nu sunt noutăți.
Pași de rac. Mereu înapoi. Ar fi fost o soluție pentru micșorarea Codului Penal: un set de pedepse, iar pentru fiecare învinovățirea cuvenită. Scurt și la obiect: detenție pe viață – omor deosebit de grav…. Art. 42. Dimpreună cu el recidiva care scapă necondamnată, din motivele cele mai banale. Primul face parte din regimentul generalisimului Art. 1, cel cu incriminarea și inexistența ei: ,,a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală”, normal, scapă nepedepsite sau li se împuținează ,,chinul detenției”. Repetiția relelor constituind clar o judecare de la zero. La fel și pentru lit. b și c, când există deja amnistie sau vinovăția s-a stabilit ca infracțiune din culpă. Ce-a fost a trecut, ce urmează capătă valențe noi.
Și sub 39 am găsit un chiloman de argumente care au determinat reevaluarea și renumerotarea articolelor din noua versiune. Identică tevatura pentru Art. 43. Acesta împarte execuții recidivei. Un Al. 1 după cum făcusem demonstrația matematică tura trecută: s-a pedepsit, se adaugă la vechea condamnare sau la restul neexecutat. Aproape toate alineatele au ca suport expresia ,,executată sau considerată ca executată”, cu aceeași meteahnă: nu se furnizează situațiile concrete. Al. 2 pune în față ,,Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost”, ceea ce duce una dintre variante direct în instituția închisorii. Fiind ,,oaspete” în perioada amintită, numai acolo pot avea loc mai multe infracțiuni concurente, iar starea de recidivă are specificul acțiunilor posibile în penitenciar. Al. 3 revine cu ambigua ,,maximul general al pedepsei cu închisoarea” și calculul ce poate depăși cu 10 ani numita dinainte sau repetirul să culeagă minim 20 anișori, ceea ce ar atrage aplicarea detenției pe viață. Al. 4 aplică regula maxim plus maxim egal maxim: ,,Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa detențiunea pe viață.” Al. 5 devine extrem de interesant. Față de Al. 2, care-i cu ,,treimile” infracțiunilor concurente, îi pune pielea pe băț condamnatului recidivist dacă a ispășit deja pe cealaltă, îi servește pe lângă cea hotărâtă de instanță încă jumătate. Așa mai da! La Al. 6 să-și facă conștiincios meseria procurorii și judecătorii, să nu ajungă să constate că încadrarea noii infracțiuni a fost greșită în ceasul al nouălea, înainte cu o zi de eliberare, intenția sau intenția depășită nu pot fi atât de ușor de confundat cu culpa. Despre Al. 7 nu pot emite mai mult de-o stare de inutilitate, leagă Al. 6, la rându-i făcând trimiteri la aplicarea anterioarelor, de la 1 la 5, de chestiunea ,,… comutării detenției pe viață sau înlocuirea cu…” închisoare ,,normală”. Pentru?
Avem pentru toate o titulatură specifică, unui peltic ori dislexic Art. 44 i-ar face gura pungă: Pluralitatea intermediară. În loc de… recidivă. Ce nu-i este caracteristic ei, intențiile…, trece de partea acestei pluralități. Adică tot faptă înainte de ispășirea alteia, dar după regulile concursului de infracțiuni.
Cam tare coaja Codului Penal….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share