Fărădelegea lui Călin – Fojgăială


Parcă-n…, dar mi-e că greșesc, unul dintre personaje simțea sub piele un soi furnicături. Gata, domnul Cărtărescu mi-a indus forfoteala asta ,,epidermală”….
Deodată cu bazele răutăților umane. Al. 3 și următoarele trei, parte în Art. 16 dezvăluie mecanismele generale ale celor trei forme de vinovății: ,,Fapta este săvârșită cu intenție când făptuitorul: prevede rezultatul faptei…” și-l urmărește să se finalizeze sau puțin îi pasă cum se va termina, dar îl acceptă oricare-ar fi. Zăbovim nițeluș pentru două descrieri de făptași. Primul este ticălos de-a dreptul, răzbunător, al doilea nu s-ar mânji la propriu pe mâini de sânge și candidează la rolul angajatorului de ,,crimă plătită”. Culpa din Al. 4 se divide la rându-i în două variante: prevede, dar nu acceptă producerea, ori nu prevede, deși putea să-și închipuie cât de grave sunt consecințele aprioric. Un alt popas. La prima literă, ,,a”, fraza, culeasă identic din două surse, are trei trei propoziții din care nu se poate extrage un silogism. Și ar trebui. Unu – ,,prevede rezultatul faptei sale”; doi – ,,dar nu-l acceptă”; trei – ,,socotind fără temei că el nu se va produce”. Soluția mea era în sensul unui șir logic. Nu-l acceptă și fără temei nu puteau trimite la alt înțeles. Întregul articol 16 se desfășoară sub numele ,,Vinovăția”, lucru ce ar fi trebuit să-l facă mult mai ușor la descifrat, mai ales pentru diferențierea terminologiei, termenii de distins din urmă și cuvintele de legătură. Cu riscul unei supărătoare repetiții, preferam un Al. 5 unde la final ,,… care se datorează culpei făptuitorului.” să fi atat scris ,,… vinei făptuitorului.”, ,,culpă” cere revenirea la Al. 4 și versiunile ei. Cinciul, deci, se referă la ,,intenția depășită”, explicată ca ,,… acțiune sau inacțiune intenționată…” ce ,,… produce un rezultat grav…” Al. 6 îmi provoacă…. Ce nu s-a spus în Al. 5? Infracțiune. Pentru ea s-a copiat 5 și i s-a adăugat…. O iau de la capăt și distilez alineatele: 1. Infracțiune egal vinovăție; 2. Vinovăție egal intenție, culpă, intenție depășită. 3, 4, 5. Explicitarea lor. 6. Infracțiune egal intenție. Chiar era nevoie de raționamentul ăsta de clasa întâia? Partea următoare, ultimă a Al. 6, depășește limitele maxime, minime în fond, ale dobitociei: ,,Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres.” Iar? Faptă, vinovăție, infracțiune, culpă, intenție – există deja în lege. Nu toate au un mod și un loc anume de dezbatere în acest Cod și în alte surori cu putere juridică? Nu sunt toate dedicate, specifice, expres formulate?
Sunt sortit deznădejdii. Mi se înmoaie toate cele. Domnilor, nu aveți în față un idiot! Pentru ultima oară: infracțiune, acțiune, rezultat. Cum ,,… care presupune producerea…”, ,,… se consideră săvârșită…”? Fie ea omisiune, aici bate șaua să priceapă… prostul Art. 17, din moment ce deja inclusiv inacțiunea se consideră parte a vinovăției, că are loc din obligație legală sau contractuală, ori devine factor declanșator incipient anterior producerii, de același tip silogistic, tot de o finalitate are parte. Celor ce le ceream indulgența privind statutul capacitiv le mai solicit o temă: contractele ce pot produce daune au oricum valoare juridică nulă.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share