Pe urmele… Facebook-ului – Occipital


Am participat la decernările diplomelor de terminare a liceului. Nimic deosebit. Până la nume.
Să fie totuși cu colegare. O așa apropiere sonoră și formală rar. Tot cu ,,L” prenumele, tot cu ,,elegian” numele.
Filmulețe. Fiecare clasă câte unul, cu o excepție din 19 ale municipiului. Cu premianți, predări de chei și ștafete, cu discursuri, cu absențe. Unele motivate. Poze. Instantanee haioase. Nume neîntâlnite, o scăpare chiar pentru nomenclatorul contabilizator al Wikipedia. Dintre ele doar Țuțui și Lâlă figurează în liste, Gârtoi, Fripcea (am găsit un Frigecâine), Ermineanu, Miaută și Pisaroschi nici urmă. Unul străin: Xax. Și unul româno-american: Bărăgan Kevin.
Straniu pentru mine. Complexul românismului cu orice preț a fost eradicat, administrarea constantă, permanentizată de tratament cu imigrare a eliberat psihicul de tradiție, naționalism și jertfă pentru țară. Glia nu este mai mult de-un ogor arendat sau în proprietate, apt să aducă profit celor mai curajoși dintre consăteni. Naționalismul flutură stegulețe și măști faciale tricolore pe la meciurile de fotbal și sărbători legale. Singurul sacrificiu în numele identității etnice a rămas de tip ritualic: libații pe mese și scaune și tăieri de porc și miel. Cât despre tradiție…. Artizanală. Tot pentru un profit financiar.
Nefericita potrivire mă trăsese la somn, ochiul stâng și-a găsit pe o astfel de lună plină, ,,luminoasă” ca-n Nuneasca, să-mi trimită săgeți dureroase. Într-o astfel de perpeleală, cu cel bun la o ecranizare, cu cel rău către lumea de dincolo, am tresărit la numele de cod Iliescu. Persoana ce n-a dorit să-l ,,supere” mi-a stricat confortul și am revenit în crunta realitate de miez de noapte trecut ușurel. Amarnică. Sunt vreo doi de-ascut auzul până să-ți vrei capul pe tipsie….
Cam așa este, a fost și va rămâne. Cine nu pune mâna pe treabă se cheamă golan. Se chema și-atunci cu minerii. Sincer? Veneau singuri. Cel ce n-a gustat din deliciile producției industriale, de la muncitor în jos, nu poate vedea în gestul bâtei la purtător mai puțin de-o mișelie, ceea ce și este, greu spre deloc ar accepta naturalețea modului de convingere violent. Gemeau halele de producție de zeloși gândind că depășirea normei zilnice le aduce beneficiul bănesc scontat și o porție mare de mândrie. Fierbeau plutoanele și grupele militărești de datorie ostășească: totul pentru țară, orice pentru instrucție! Nenimenii se transfigurau, căpătau personalitate și vai celui ce nu…. Am furat un pumn de la un leat după ce fusesem avertizat că recordul minim acceptabil îi aparține, încadrabil la maximul regulamentar. Adică, ,,Mă, tu faci ca mine!” ,,Cât mine” ar fi trebuit să spună, însă furia i-a pus în gură comparația greșită. Nefiind un incult. Terminase un liceu și chiar reușise examenul de maturitate. Fără să o afișeze.
Am devenit simandicoși. Ne deranjează până și-o biată muscă pornită să-și ducă traiul după fireasca conformație, uitând ce suntem: ființe vii cu necesități primare. Și rațiune. În situația minerilor una singură: muncă!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share