Pe urmele… Facebook-ului – Morb

Eterul Facebook-ul poate da impresia deșteptării. Cu adresabilitate, fără, vă poate atrage în capcană și-atunci….
De aceea aduc în atenție incapacitatea unora de a se detașa de orice cuvânt cu tentă jignitoare. Așa cum domnul Andrei Partoș se simte amenințat de cultura națională de nivel nu tocmai trecut de piciorul broaștei, la regimul comunist al platformei ce scoate urâtul, prostia și răul, propus de Papahagi, despre dânsul era vorba când constatasem că mă uit unde nu trebuie, ar fi trebuit să mă opăresc definitiv. Iată că nu. Cine știe ce poziție ocupă intelectual, se poate detașa cu ușurință de multiplele păreri ce creează frustrări inimaginabile. Am revenit la subiectul tratat în articolul trecut fiindcă un alt domn, persoană căreia nu-i pot aduce nicio acuzație, mai mult, o respect, cum și anteriorii se bucură de același, a postat o maximă aparținându-i marelui John Coltrane: ,,Marea greșeală a muzicienilor este aceea de a crede că numai ei înțeleg muzica, iar publicul nu!” Cum să….
Spun. Cât este el de uriaș îl voi contrazice. Folosindu-mă cobai. ,,Eu, pe mine, ale mele.” M-am căutat în lăuntru (bun și-mpreunat). Din fericire am rezonat corespunzător și-au ieșit câteva melodii bune, restul de sertar. Stau acolo de vreme îndelungată din două motive: nivelul de intimitate ridicat și cel de percepție al publicului, în fapt câțiva apropiați și colegi, la nivelul cel mai mic. Nici n-am avut pretenții că puteau exista ,,cronici” favorabile, zbuciumul interior provenea din trăiri unice ca mine, ca ei, ca voi toți. Cine mă putea pricepe? Un creator, un îndrăgostit, un ins cu sistem auditiv apropiat de al meu, unul cu o educație identică. Poate nici el. Poate cineva cu toate calitățile și defectele mele. A înțelege muzica oricui, compozițiile lor, înseamnă să simți exact ca acela, iar așa ceva mai rar sau deloc. Poate doar să-ți închipui ceva asemănător, cu particularizările de rigoare. A înțelege muzica, totalitatea cunoștințelor, formelor de exprimare, mijloacelor, nuanțelor, contextului apariției ei, complexitatea este imposibil, nu reușesc cei ce și-o propun ca materie de studiu și hobby…. S-o deslușească spectatorii? Doar cei specializați și nici ei. Păcat că John s-a stins acum 51 de ani, v-ar fi întrebat după concertele lui ce-ați priceput din ce a cântat. Și-ați fi răspuns ,,nimic”.
Eu de asemenea. Mă pierdea după primele cinci măsuri. Jazz-ul, avangarda, progresivul… se îngurgitează greu. Când m-am apucat de citit și cântat partituri cu piesele lui Charlie Parker am avut un șoc, ceea ce era ca notă, șirul melodic, nu se potrivea cu indicațiile de acompaniament, partea armonică pentru mâna stângă. Ani buni n-am înțeles de ce, nici acum nu-mi pică bine logica extensiei ariei gamelor și modurilor, maniera academică de a diseca posibilitățile combinatorice. Și am studiat destule, superficial, dar am trecut prin ele binișor.
Pericolul major paște fiecare individ încumetat la poziția ultimă în știință. Adevărul, dacă suntem îngăduitori, este cu totul relativ, sălășuiesc în hrubele și aulele artelor muzicale nații pestrițe, ,,văcari” și maeștri, auditoriu cu pedigri și de speță joasă.
O fi pe undeva și-o zisă a unuia dintre cei mai cei muzicieni: ,,Mor și nu știu mai nimic!”
Să lăsăm dară muzica muzicienilor

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share