Pe urmele… Facebook-ului – Împotriva…



Culmea. Când toată suflarea familială îmi sortise ascetismul cauzat de lipsa abilității de a lega relații….
Câțiva s-au așezat contra profeției și m-au descoperit în toată naturalețea. Nu-ului i-au găsit punctul de plecare, încăpățânării linia de finiș, cuvintelor sensul. Eu, cărui fapt datorez prezența lor în viața mea.
Pot spune că mă înșel din ce în ce mai puțin când îmi mai dau cu părerea. Viorel Dodan mi-a confirmat cedând din ale sale ,,momente celebre” unul. Persoana contează în mică măsură. Reacția, însă, vă poate oferi acea învățătură despre înțelepciune și clipele ei de excepție. Greșești, primești șansa îndreptării, amicală, intri în vrie, cauți răzbunare în microgalenele telefoniei…. Pentr-o cratimă.
De obicei sar la gâtul celui ce mă atacă, particularitate ce mi-a creat necazuri uneori și ruperea oricăror legături, dacă apărarea era înturnată apropiaților, ceilalți contau doar cât îmi produceau o intensă stare de nervozitate, apoi rămâneau cu oprobiul meu veșnic, reamintit în clipe de contabilizat cele rele și bune pe lumea asta. Totuși, spațiul dezintimizat, oricare ar fi el, acolo unde nu doar doi ochi, urechi și simțuri declanșate dintr-un singur trup vă pot da verdicte acuzatoare, ar trebui să inhibe ,,despuierea” totală. Procent covârșitor, pariez, ar rămâne cu gura deschisă a muțenie în situația aceluiași curaj de a se expune, dar în văzul tuturor, pe o scenă. Așadar, cântăriți cantitatea de venin sau simplă bășcălie, cotată artistic ar obține cea mai scăzută notare. Și-un murmur crescut decibelic până la….
De mult timp nu mai răspund la provocări, am constatat că sunt o pierdere inutilă de timp și idei nu tocmai de băgat în seamă, cu o doză mare de subiectivism. De aceea mă afund cu totul în nostalgii mărunte, dar pline de pilde. M-a prins filmul cu Nică, scriitorul-copil, buclucaș. Eram la a nu știu câta vizionare, abia acum interesantă pentru o concluzie pertinentă: pe cât era moldoveanul de prost, tot pe atât putea fi de pișicher. Și de încrezător că nu-i lucru pe lume să nu-l poată duce la capăt.
Același principiu guvernează agasantele invitații la deșteptare. După invenția ce garantează învățul de limbă străină, muzicienii se jură că știu soluția virtuozității. Fir-ar el de contrabas! De câte ori am încercat să ,,trag” de corzi ca ăl din urmă lăutar nu mi-a ieșit niciodată. Așa că mă încred în vița de vie ca-n absolvirea cursului de tehnica deosebită a mâinii drepte. Cum se spune-n branșă: cine-i făcut, e făcut! Cine nu, își împarte notele după putință.
Tot din seria chestiunilor de nedeprins se numără hei-rup-ul făgărășenilor, angajați să dreagă cu zecile truda spulberată a unui român în urma unui incendiu. Gestul, tevatura organizării, sensibilizarea unor semeni, munca finală par dintr-o altă lume, îndepărtată în timp. Să fie oare din aceeași Românie?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share