Pe urmele… Facebook-ului – Zaț


Cafegiu n-am fost, nici nu sunt șanse să revin la consumul uzual.
Întorsesem cana cu amestecuri de boabe pisate-n înțelesuri diverse cu gândul de-a lăsa hazardului o cronică definitivă, însă clocotirile dinăuntrul profeției m-au lămurit că, din păcate, n-or să clocească nimic concluziv, neantul nehotărârilor părelnice a devenit atât de hăuelnic încât materia însăși pare o substanță incertă. Partizanatul….
Fan decurge din fanatism. Am tras eu o concluzie de felul acesta extrăgând fixismul ideii de unicitate plăcerii pentru obiect, faptă sau om, divizând-o mai multor surse, astfel încât intensitatea emoțională intrinsecă să piardă cotațiile maximale și permanente. Rămâi cu o senzație de bine atașabilă unor momente viitoare, refugiu în clipele de răgaz intim.
Se produseră trei evenimente notabile în ultimele zile, toate culminate cu paticipări masive. Douăzeci de mii, cincizeci de mii, două sute cincizeci de mii. Firește, aproximabile. Halep – Roland Garos, PSD – miting, Scorpions – concert. O raită aeriană asupra lor mi-a lăsat o amprentă vizuală comună: în mările de oameni stăteau plantate trei scene și echipamentele audio aferente. Într-un singur caz potrivite cu scopul instalării lor.
Mări de inși însă, porniți pe calea adulației. Diversă. Stadionarzii Halepii aliniați pe băncuțe ca să se simtă români mândri între locuitorii planetei de stirpe sportivă, dornici de-o asociere proximitivă cu campioana unei ramuri ce dă-n rod o dată la 30 de ani, cu puțin noroc de înscris în arhivele video, o altă iluzie a nemuririi hramului ,,cel mai cel dintre pământeni”. Ca multe altele explicitate cu schepsis sub motto-ul ,,Pe urmele… Facebook-ului”, cartea, singurul mijloc de cultivare direct palpabil, constituindu-se în încolonator șef la amăgit omul către ființarea-i infinită în spirit.
Rosturi neîmplinite când tangibilitatea, interferența cu țelul în sine au șanse infime. Nici nu văd cu ochi-mi cupșoara de aur, nici n-am să apuc să respir aerul de înconjur simonian, nicio posibilitate să produc relații intime de strângere de mână cu starul. Ce-o fi de căutat….
Hai că ceva, ceva se zări pe ecrane, glăsciorul covorbirilor interstatale, în formare, răzbătu până-n culmea arenei naționale, un pic de haș mut asezonat cu vocalele ultime alfabetiene, avură ce povesti vecinilor. De la întâlnirea colegială din Piața Victoriei prea puțin. Tot așa, ajunși târziu, marginali, au tot încercat să se dumirească protagoniștii dacă ordinul calitativ al meet-ului putea fi evidențiat în lungi luări de cuvânt de la balconul apartamentului de cartier după călătoria itinerantă cu obiectiv socio-politic. Să se poată lăuda că cel puțin i-au devenit ghimpi în partea dorsală sau sulă-n coaste președintelui, figură marcantă și impasibilă la mișcări tonale de culoare sangvină. Un steag, un furnicar piperat cu lozinci și-un pas îndărăt la final de ziuă în culmea oboselii trupești. Un somn ușor peste toate.
Să tragem o primă linie. Lume puhoi. Vădită imagine a României, împărțită-n două, personaje atinse de morbul rațiunii unilaterale, ireconciliante. Vrei elită, dai cu barda-n iliescieni, dragnieni, pontieni și năstăsieni, faci parte din tabăra conservării idealismului socialului dinainte de revoluție, te-nfigi la gâtul intelectualului și-l strângi de beregată. Ambele plecate de la o premisă greșită: doar unul poate deține adevărul suprem.
Iar dacă sportul și politica adună pături antagoniste, potrivite termenului folosit frecvent de Cioran, individuație, muzica îi reconfigurează și-i aduce în același loc. Mai multe. Sârbarii și horiștii la serbări câmpenești, maneliștii prin automobile și petreceri de joi, discomanii prin cluburi, iar rockerii în aerul cel mai liber. Încins, dar din ce în ce mai suportabil odată cu venirea serii. O grămadă împinsă la înghesuire pentru cele sufletești. Și muzicieni urcați benevol pe rampa adusă de hăt, de departe, din Ungaria, încă o dovadă că asmuțirea pe criterii de apartenență etnică aici n-o să-și găsească adepți. Salamandra și Compact. Privilegiați doar unii.
Binecuvântați toți cei ce au gustat puțin din reala nemurire. Obișnuită, dezarmantă. Transpare din ipostazele imortalizate împreună. Și una surprinsă, moment memorabil de virtute comportamentală. Basistul Scorpions s-a dat la o parte și cu un gest larg de mână ne-a dat întâietate lângă legendari.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share