Fărădelegea lui Călin – Pripon


Una fără alta….
Unul cu altul, ambii responsabilizați. Fiecare cu…. Adică de ce ,,Sarcina probei în conflictele de muncă revine…” doar angajatorului, ,,… acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”? Frază cu valoare de adevăr corectă, dar pentru salariat nu se putea inventa un articol ca acesta, 272?
Art. 273 este atât de nonșalant, fără pată, totuși, avea nevoie de cerința mea de implicare în regulile speciale de procedură a angajatului, ca ,,… regimul de urgență…” să-și producă parte dintre efecte, iar instanța să poată ,,… să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.”
Am sărit intenționat Art. 271 pentru a aplica din fașă acestui text tensiune, ,,nerv” și pentru a mai adăuga încă un strop la temerile mele. La cum circulă veștile, false ori nu, pe la televizor, Al. 2 pare neverosimil, ,,Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.”, se tot vehiculează ideea că ținerea în frâu a proceselor este foare greoaie și derularea lor durează cu anii, chiar dacă regimul urgent citat anterior, aplicat la ,,… soluționarea conflictelor de muncă…” în Al. 1, implică celeritatea în toate etapele. Al. 3 pare o ,,spălare de mâini”. Nu cere nimeni ca instituțiile statale să stea la picioarele cetățenilor, nu tuturor și nu în toate situațiile, știți suficient de mulți compatrioți ce consideră acesta rolul prioritat, însă chestiunea cu ,,Procedura de citare a părților se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puțin 24 de ore înainte de termenul de judecată.” pare un lucru făcut pe fugă și fără putință să-și atingă scopul gândind la data limită.
Și poate-s lucruri importante, poate-i este imposibil unuia sau altuia să se prezinte la bară spre a declara solemn că spune ,,… adevărul și numai adevărul.” Că jură. Mai ales când Art. 274 nu admite niciun alt proces: ,,Hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.”
Dacă se soluționează astfel…. Poate doar alte prevederi ale Codului de procedură civilă, Art. 275, să completeze și să atenueze cumva efectele negative. Cert este că unul, altul vor ieși în pierdere.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share