Fărădelegea lui Călin – Desprinderea matrimonială


– N-o mai iubesc!
– Așa, dintr-o dată? Nu ziceai ieri că gospodină ca ea…?
– Eu?….
Or rezolva ei cumva. Uite, poate se inspiră nițeluș de-aici. Din Art. 253. Fără să se mai acuze reciproc de orice nimic. Nevastă, ai spart o farfurie, o cumperi! Din leafa ta! E tot un mariaj și ăsta, angajator-angajat, își jură credință până când… expiră contractul. Văzurăm că și după, vreo doi ani, cu clauze…. Doar că se pune problema de față în caz de greșeală și urmări. Palpabile. În sens invers. Al. 1 obligă la despăgubirea salariatului, dacă ,,… acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului…”, bineînțeles, în timpul serviciului și în legătură cu el. De problemele ridicate de neplată știm, doar judecătoria mai poate impune, însă la Al. 3, ultim, nu găsesc normal ca despăgubitorul să-și asume în prima fază plata dacă un alt angajat se face vinovat, iar apoi să o recupereze de la cel ce-a produs daunele.
A făcut-o fiartă, distrugerile sunt uneori ireparabile și de nerecuperat. La Art. 254, după gargara, necesară, de la Al. 1 și 2, ,,autorul” se concentrează pe obținerea contravalorii materiale de la salariat, într-o perioadă de cel mult 30 de zile de la evaluarea pagubelor – Al. 3 și cuantumul legal: maxim 5 salarii minime brute pe economie – Al. 4. Acum, cele mai mici remunerări au schimbat denumirea: m. b. pe țară. S-or recupera ei….
Consider anormală uzanța ,,… s-a contribuit la producerea pagubei…” din Al. 2, Art. 255. Definirea lui ,,a contribui”: ,,1. A-și aduce contribuția morală sau materială la realizarea unui lucru. 2. A participa la o acțiune comună. 3. A înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. 4. A plăti partea sa dintr-o cheltuială comună.” Cum nici pagubele nu pot fi contabilizate cu aceeași măsură, niciuna dintre explicațiile dex-ului nu se poate trata cu ușurința Codului. Paguba nu este nici realizare, nu este nici înlesnire…. Mă rog, Al. 1 este mai bine ticluit și discută problema în termeni lexicali adecvați: ,,Când paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.” Defecțiunea, fiindcă are o hibă, constă în porționarea vinei, cum și dacă evaluatorul determină exact cantitatea de eroare, se corectează în prima parte a Al. 2, și continuă cu aceeași dezinvoltură: ,,răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.”
Al cui inventar? Despre orele de muncă? Despre obiectele avute în grijă? Despre cele deteriorate? Despre onoarea de dinainte? La salariu mic și pagubă mare se ia mai puțin decât la unul mai mare și-un prejudiciu mai mic?
Caut unde vrea să ajungă Al. 2 din Art. 256 și care ar putea fi legătura cu relațiile de muncă: ,,Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora de la data plății.” Ca să primești, cineva trebuie să dea de bunăvoie, în deplinătate mintală, cu siguranță la fel de culpabil pentru greșeala ,,recompensării” altcuiva. Și nesancționat. Cât despre servicii, m-aș fi simțit mai liniștit să fie măcar schițate. Nu mă îndoiesc că ce nu-ți aparține trebuie să ajungă înapoi, precum ,,o sumă nedatorată” încasată de la angajator, obligatoriu restituibilă, însă este tot pe atât de adevărat că numai un organ competent poate adopta o astfel de decizie.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share