Fărădelegea lui Călin – Arivistul


Pretenții. Altele. Picioare de egalitate.
Ținta ființării sindicale s-a redus mereu la cel mult un ban în plus. La dramul cel mai mic de considerație umană. Al patronatelor la cel puțin o avere de apărat. La cel mult o lume de așternut sub tălpile lor. C-or fi și din cele ce s-ar dori universale…. Ideile sunt prin urmare diferite, au de atins un deziderat asemănător, însă cotele au pondere net sesizabilă cantitativ, unii contrapun oameni obținerii de avantaje, ceilalți bani în sprijinul existenței lor și-n detrimentul salariaților. Pe undeva Codul muncii pare să facă dreptate istorică alocând doar două articole scurte asocierilor de angajatori, Art. 227 și 228, al doilea inutil, ca parte din conținutul întâiului. Era suficientă la Art. 227, Al. 1 definirea, adică ,,Patronatele, denumite și organizații de angajatori…, sunt organizații ale angajatorilor, autonome, fără caracter politic, înființate ca persoane de drept privat, fără scop patrimonial.”, la Al. 2 ,,Angajatorii se pot asocia în federații și/sau confederații ori alte structuri asociative…”, iar Art. 228, ,,Constituirea, organizarea și funcționarea patronatelor, precum și exercitarea drepturilor și obligațiilor acestora sunt reglementate prin lege speciale.”, se putea disipa în interiorul celorlalte, punctele de suspensie referindu-se la același lucru: ,,conform și în condițiile legii”. Ar mai fi câteva observații, dar le păstrez pentru următorul pilon legislativ la dezbatere, Codul juridic.
Am ajuns, în sfârșit, la explicarea formulării ,,contract colectiv de muncă” și la apariția unora noi. Tot așa, fără detalieri profunde, ca în cazul patronatelor, sunt cele două articole alocate, 229 și 230, după același model, un pic de gargară în primul și trimitere la stabilimentul altei legi în cel secund, face lumină în Al. 1, Art. 229, explicând că ,,… este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentanți prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”, și pune o umbră mare asupra înțelegerii termenilor mase largi și colective liliputane: Al. 2 – ,,Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepția cazului în care angajatorul are încadrați mai puțin de 21 de salariați.” Inclusiv, exclusiv 21? Dar nu numărul este important, cu toate că un ochi în urmă aruncat mă face să cred că se stă rău cu memoria, nu cu matematica, sindicatele pomenesc de 15, reprezentanții doar pentru 20, ci cu discriminarea evidentă. 21 sunt de băgat în seamă, pot mârâi în front și-și pot asmuți colții-n ,,businessman”-ul de-i plătește, 20 își pot zipa sau zipui, nu cunosc forma corectă a închiderii de fermoar, gura pe vecie. Ce nu știu legislatorii, și mulți dintre cei ce roiesc în preajma redactării le-ar fi putut atrage atenția, are rădăcini în tot ce se învață la managementul organizațional. Îmi fac mea culpa fiindcă pare că am o obsesie cu acest domeniu de studiu, dar nu l-am adus de atâtea ori în discuție doar ca să demonstrez că-mi mai aduc aminte câte ceva din facultate, nu, principiile dezvoltate de acest domeniu al conducerii unor grupuri, organizații, etc sunt atent defalcate și soluționate empiric și teoretic, printre ele și referirea de la Al. 3: ,,La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă părțile sunt egale și libere.” Fals. Greșit. Așezarea la masă spre a lua și a da a fost și rămâne inică, unul cere, speră să i se dea mai mult, dar are în rezervă o soluție de mijloc, chiar una din care nu obține nimic, la fel și partenerul de discuție, doar că el este cheia împlinirii totului sau nimicului, știe că în oricare dintre situații el este cel câștigat cu adevărat, din cât se gândește maximal că va da, va plăti totdeauna mai puțin de jumătate. Tocmai de aceea singurul punct de egalitate, fără legătură cu ce se va întâmpla, este acela când dau mâna protocolar. După…. Cât despre libertate n-am idee unde se bate, sindicat, reprezentanți vin cu mandat strict, liberi ar fi doar dacă ar hotărî cum doresc. Și aici, un alineat, 4, elimină un articol, pe 230: ,,Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.”
Spui contract colectiv, spui legea părților, deodată cu ea și reprezentare, proceduri de negociere și de încheiere de contract. Atunci care este rolul Art. 230?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share