Cotețul cu metafore – Balada corupției


Balada corupției

Foaie verde foaie lată,
Nu știu cum era odată,
Când în țara noastră dragă
Nu știam ce-i aia… șpagă!

Cum or fi trăit atunci,
Printre văi și printre lunci,
Fără să dea bani în plic
Asta nu pot să-mi explic…

Oare, ca să nu se lupte,
Să scape de oase rupte,
Mergeau la Măria Sa,
Să-l mai ,,ungă” cu ceva?

Când erau chemați la oaste
Având sulița în coaste,
Veneau singuri, bucuroși,
Sau erau cu forța scoși?

Foaie verde ș-o lalea,
Oare-atunci cum se făcea,
Pe vremea măreței Dacii?
Șpaga se dădea cu sacii?

Și în ce fel de valută,
Unanim recunoscută?
În cosoni sau în dinari?
Și care erau mai mari?

După ce-au venit romanii
Or fi-nlocuit și banii?
Sau dacă orice construcție
Se făcea doar prin… corupție?

Pentru fiecare castru
Era nevoie de cadastru
Pe care îl obțineai,
O șpagă dacă dădeai!

Dădeai unu-doi sesterți,
Intermediat de… terți,
Undeva lângă cetate,
Converteai la… paritate!

Când un funcționar ursuz
Zicea că nu intră-n PUZ,
Și până nu-și lua el partea,
Nu se construia… cetatea!

Chiar la Sarmisegetuza,
Când la toți le ardea buza,
Din lipsă de autorizație,
N-au turnat măcar fundație!

Frunză verde de mărar,
Acest nărav milenar
S-a păstrat pe-acest pământ
Pân’ la Ștefan-Vodă Sfânt!

Că și-n timpurile lui,
Conform obiceiului,
Când se construiau biserici,
Deveneau cu toți isterici!

Atunci, care mai de care,
Voiau șpaga cea mai mare!
Ca să dea drumul la acte,
Cereau în schimb… artefacte!

Chiar și cu firman domnesc,
Când avizele lipsesc,
Nimic nu se construia
Până când nu se ,,dădea”!

Patru’șapte de biserici,
Destinate pentru clerici,
În veci nu se construiau,
Dacă șpagă nu primeau!

Frunzuliță de trifoi,
Mai apoi, mai către noi,
Au venit fanarioții
Ce au fost mai hoți ca hoții!

Cei cu spirit mercantil
Și simțul deloc subtil,
Au furat la drumul mare,
Fiind totul de vânzare!

Trăia atunci Ipsilante,
Precum și chiorul Pazvante,
Care jefuiau poporul
De-aia nu le ducem dorul!

Atunci, Domn puteai să fii
Căci se cumpărau… domnii
Cu aur și mahmudele
Nu se putea fără ele!

Mai apoi, la Înalta Poartă,
Puteai să îți cumperi soartă
De dădeai peșcheș, bacșiș,
Era un… aliș-veriș…

Sultanu-ți dădea caftanul
Tu-i dădeai bani cu toptanul,
Și ținea astfel domnia,
Pân’ se golea visteria!

Și de-atunci tot așa merge,
Cu o șpagă devii ,,rege”,
Obții titluri și onoruri,
Faimă, glorie, favoruri…

Iată cum, pe acest plai,
N-a fost doar gură de rai…
Iar corupția, și azi,
Rade codrii verzi de brazi!

Rade fabrici și uzine,
Iar asta se știe bine,
Însă nu putem schimba
Tocmai noi, tradiția…

Moștenită de la daci,
Asta e, n-ai ce să-i faci!
Vom trăi în continuare,
Dând șpagă într-un stil mare!

În asemenea condiții,
Ca păstrători de tradiții,
Ne-am obișnuit cu ea:
,,Las-o, bă, că merge-așa!”

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share