Cenaclul Alexandru Sihleanu – 26 Mai 2018


DINTRE TOATE BUNURILE PĂMÂNTULUI DOAR CU AMINTIRILE PLECĂM

Sâmbătă, 26 mai și ca un popor religios, o zi cu rezonanță religioasă „Moșii de vară”, în care pomenim pe cei plecați dintre noi, ședința Cenaclului literar-artistic„Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, deja intrat în tradiție, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană și „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană.
A continuat, cu un moment de divertisment, la cafeaua literară, Matincă Costea, pentru descrețirea frunților, cu două monologuri de Ion Măgârdiceanu, (1900-1961, avocat, prefect al fostului județ Râmnicu Sărat, textier), „Eu sunt Nică Titirează” și „Birocratul”, și „Dragoste și haz”, miniaturi umoristice integrate într-un monolog, culegere Matincă Costea, și aplauze.
Invitatul special Manea Agheană și chitara sa, de admirat că vine în fiecare sâmbătă de la Boldu, ne onorează săptămânal cu muzica de calitate, azi patriotică.
A urmat lectorul de serviciu, Matincă Costea, cu proză scurtă: „Valiza seducătoare” cu un subtitlu „Întoarcere neprevăzută” și „Cinci orașe asemănătoare”. Matincă Costea a dovedit de-a lungul timpului, nu numai astăzi, că are talent actoricesc și o minte pe măsură, de invidiat. Prin „Valiza seducătoare” a demonstrat talentul de povestitor, capacitatea de a susține firul epic, de a crea momente de suspans, ceea ce intreține interesul cititorului. Acțiunea se petrece la sfârșitul celei de a doua conflagrație, când seceta era cruntă în România și hoții de portofele, de valize abia așteptau neatenția proprietarilor. O povestire comică, dar cu iz amar. Cele „Cinci orașe asemănătoare” (Ploiești, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Tecuci), în sensul de mers al trenului din Gara de Nord, reprezintă un reportaj, pe un fond patriotic, ceea ce demonstrează că autorul, recte Matincă Costea, a călătorit mult, își iubește țara și mai ales orașul în care trăiește și dovedește un simț al observației și analizei.
Invitatul special Manea Agheană și chitara sa, a mai făcut o demonstrație de muzică patriotică, printre care a strecurat și o melodie de voie bună.
​„Am audiat astăzi, în cadrul ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, muzică, divertisment și texte literare lecturate de dl Matincă Costea. Se pare că între tema materialului divertisment și cea a scrierilor lecturate este oarecare interacțiune. Pentru materialul de divertisment, nu am decât cuvinte de laudă pentru dl Matincă Costea care ne demonstrează, încă odată, talentul actoricesc de care dă dovadă și din care reiese ironia față de anumite aspecte de viață. Scrierile pe care ni le-a lecturat dl Matincă Costea, lectorul de astăzi, sunt total diferite. Referindu-mă la primul material, intitulat ,,Valiza seducătoare”, pot să spun că este un text literar, un eseu care reflectă un moment semnificativ de viață în care autorul conturează personaje reprezentative din jurul nostru. Evenimentul redat în acest eseu l-am putea fixa în orice timp al istoriei omenirii, pentru că hoți am întâlnit în literatură de-a lungul vremurilor, indiferent de starea economică a țării. De remarcat în această lucrare este talentul autorului de a ne ține în suspans, ceea ce dă valoare textului. N-aș putea spune că este o schiță sau o nuvelă. Aceste două specii literare obligatoriu trebuie să respecte cele cinci momente ale subiectului unei opere literare, dar plecând de la definiția eseului, unde autorul prezintă un aspect de viață fără a epuiza subiectul, putem încadra această lucrare ca fiind un eseu, iar tema pe care o abordează autorul o putem numi din agora vremurilor noastre. Cea de a doua lucrare, nu cred că se încadrează a fi o lucrare literară, dar ar putea fi folosit ca material informativ. Închei felicitând pe autor și pe folkistul nostru.” (Aneta Pioară)
​„Eseul prezentat este un scurt moment istoric din perioada ’47, când România a trecut printr-o perioadă dificilă, în primul rând seceta. Peste secetă s-a suprapus aprovizionarea zonelor țării cu cereale din zona Vlașca. Era o adevărată dramă aprovizionarea din Vlașca până la Râmnicu Sărat. Nota zece, cu felicitări! Pe dl Matincă îl ascult totdeauna cu plăcere. Și două epigrame: (Centenarul Marii Uniri) – Dacii liberi ne-au lăsat/ Steagu’ și al lor pământ,/ Vechi culturi, puternic stat,/ Unirea fiind crezul sfânt.” și (Dealul fortificat, Bătălia Râmnicului 25 dec. 1916) – Au avut marghilomanii un deal/ Ce în război făcu parale,/ Unirea era un ideal,/ Din munți pe Râmnic tot la vale.” (Dumitru Hangu)
​„După momentul de umor al dlui Matincă, a continuat, ca lector de serviciu, același Matincă Costea care prin ,,Valiza seducătoare” ne seduce prin întâmplări cu hoți de valize și portofele. ,,Ce astăzi ni se descrie,/ Uite-așa ca prin magie,/ Portofelul reapare/ Chiar la el în buzunare”. Legat de monologul ,,Birocratul”: În țara asta minunată,/ Se mai întâmplă câteodată,/ Că moarta, oarecum, se poate,/ Să aibă și ea sănătate. Reportajul mi s-a părut foarte interesant pentru cunoașterea geografiei locale și nu numai, mai ales pentru noi, tineretul. Felicitări celor doi domni Matincă Costea și Manea Agheană!” (Nicolae Constantinescu)
​„În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru invitație. Aș vrea să vă spun că mă bucur că am participat. Nu știam că în Râmnicu Sărat există o asemenea activitate frumoasă. Plec cu un sentiment deosebit. Am ascultat, aici, istorie, geografie, umor și muzică de calitate, mai ales patriotică. Vă felicit pentru ceea ce faceți!” (Nicolae Călin)
​„Vă mulțumesc și eu. M-am simțit, aici, minunat, ca la 20-25 de ani, prin ceea ce s-a vorbit, s-a cântat și cred că ar trebui să se aducă mai mult la cunoștința tineretului activitatea aceasta de la Centrul Cultural, care poartă numele unui poet, Alexandru Sihleanu, din fostul județ Râmnicu Sărat, pomenit și de Mihai Eminescu în Epigonii.” (Nelu Militaru)
​Invitatul special Manea Agheană și chitara sa, astăzi s-a întrecut pe sine prin muzică patriotică. De fapt, Matincă Costea și Manea Agheană sunt sarea și piperul ședințelor Cenaclului „Alexandru Sihleanu” din Râmnicu Sărat.
Sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi dna prof. Alexandra Popescu. Vă așteptăm, cu drag la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share